Gândeşte frumos!

Carte de colorat pentru copii

2010-12-15T00:59:00.000-08:00

Dragilor, care mai dati peste acest blog cam secetos la postari, ies din bârlog cu o veste.

Va prezint primul rod al unui proiect în care m-am implicat: o carte de colorat editată de Teofilia.
E primul volum din seria „Evanghelia în culori” - un dar pentru cei mici, destul de nedreptăţiţi în ce priveşte oferta de carte ortodoxă în limba română.

Detalii:
Cartea are 40 de pagini şi cuprinde 32 de planşe de colorat cu Domnul Hristos. Fiecare planşă este însoţită de:

- un text despre evenimentele ilustrate
- rubrica „Ce pot să învăţ de aici?”, care explica mesajul Evangheliei şi cum poate fi aplicat în viaţa de zi cu zi a copilului.

Preţul de vânzare: 7 lei.

Comenzi:
Deocamdată cartea poate fi comandată doar prin serviciul „Cartea ortodoxă prin poştă”:
 - la telefon: Fax: 0268.211290,
0740.798366; 0761.190267
- prin e-mail: cartea.ortodoxa@gmail.com

prin email la asociatia.teofilia@yahoo.com sau la tel. 0368/001834.

Curând va aparea şi la pangarele unor biserici din Bucureşti, voi da detalii de îndată ce vom şti sigur.

Iată şi două pagini:

Documentar

2009-11-30T06:26:00.000-08:00

Luni, 7 decembrie 2009, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru 38) va fi proiectat documentarul Partizanii libertatii (2009), produs de Televiziunea Romana in colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR).
Filmul reconstituie viata, lupta si moartea ultimilor partizani din Grupul de rezistenta de la Nucsoara. Cei 16, ofiteri, invatatori, preoti, tarani au fost executati la Jilava, in Valea Piersicilor in noaptea de 18 spre 19 iulie 1959. Maria Plop a murit in ianuarie 1962, dupa ce fiica de doi ani i-a fost luata din inchisoarea de la Miercurea Ciuc.
Proiectia va fi urmata de o o dezbatere la care vor participa realizatoarea Lucia Hossu Longin Stejarel Olaru (narator) si Sorin Chivulescu (regie si imagine), Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea si Ioana Voicu Arnautoiu, violonista, conferentiar universitar doctor la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, fiica nascuta in munti a Mariei Plop si a lui Toma Arnautoiu, arestata odata cu mama ei si impartasind de la varsta de doi ani conditia de detinut politic.
Partizanii libertatii (48 min, producator: Alexandru Munteanu) face parte din seria de documentare „Reconstituiri“ a TVR si IICCR.
Accesul publicului este liber.

Salata cu ton

2009-11-29T05:34:00.001-08:00

Cum am mai zis, sunt mare fan salate. Iar salata cu ton e între preferate. O fac în funcţie de inspiraţie, dar şi de ce am la îndemână. Iată, deci, varianta de azi care a fost foarte pe gustu-mi:

- o salată verde
- rucola
- 2 roşii mari
- tofu cu chimen (eu folosesc de la Inedit)
- măsline negre
- o lingură cu boabe de porumb
- o cutie cu ton în ulei de măsline (Rio Mare sau Nosstromo)
- zeama de la o jumătate de lămâie
- un căţel de usturoi mărunţit
- puţină sare, piper proaspăt măcinat.

Se taie şi se amestecă. Apoi se savurează:)

Campanie electorală

2009-11-18T08:14:00.000-08:00

Duminică se duce lumea la vot. Cine se duce.... Ocazie de dezbateri electorale la televizor, în tramvai, pe bloguri sau în curtea bisericii. Prilej de "făcut politică", într-o ţară cu o democraţie nefuncţională şi candidaţi la preşedinţie de neales.
Unii votează tot cu Băsescu - că "oricum nu-i altul mai bun". Ce contează că are un discurs de cârciumă, că sfidează regulile democratice sau că ne ia de tâmpiţi pe noi, ăştia care l-am votat cu toate mâinile, tura trecută. Alţii-s cu Geoană - "să mai vină şi "opoziţia" la putere". (apropo, îmi poate cineva explica cine e la putere şi cine e în opoziţie în România ultimelor luni?!). În fine, Crin are simpatizanţii lui - umblă vorba că-ar fi "om bun". (definiţi sintagma şi prezentaţi argumentele, aş zice). În plus "e liberal, dom'le" - e, ce să zicem, păcat că are un discurs care i-ar fi atras excluderea din Partidul Liberal într-o tară în care doctrina politică e respectată.
Ştiu oameni extrem de inteligenţi care votează cu Hunor (unii sunt români, alţii au bunici născuţi prin Vest - niciunii unguri). Cica că "unguru" are un discurs decent şi nu pot să-i contrazic. Chiar are, veţi constata, dacă prejudecăţile vă permit să îl ascultaţi. Mai ştiu alţi oameni inteligenţi care o să voteze cu Cernea - "nebunu' ăla cre vrea să scoată icoanele din şcoli". Îl ştiu pe "nebunu'" ăsta. E energic, isteţ, cam ştie ce vrea şi ce spune. Dar nu îl votez. Nu pentru că ar fi vreun "anticrist", ci pur si simplu pentru că România are nevoie de mult mai mult decât de energie şi determinare. Mulţi nu se duc la vot. Pentru că le e silă şi/sau indiferent cine iese. Nu îi condam, mă bântuie şi pe mine gândul ăsta. E cea mai simplă variantă, doar că cea ma simplă nu e întotdeauna şi cea responsabilă.
Vă mărturisesc, însă, că ce m-a şocat în discuţiile de campanie (şi ce m-a determinat să scriu rândurile astea) a fost să aud adulţi normali, duşi la biserică şi cu minţile în cap, care votează cu Becali. Le respect, fireşte, opţiunea, la fel ca tuturor celorlalţi. Dar sunt şocată de subţirimea gândirii. Iertaţi-mă, dar nu putem fi maturi şi să ne lăsăm păcăliţi de oricine face cruci largi şi aruncă cu bani a milostenie. Iliescu pupă moaşte. Asta îl face bun? Sau bun de preşedinte? Sigur că e o tactică electorală ieftină şi murdară care prinde. A prins şi mai prinde. Din păcate. Becali se închină înainte să înjure, îşi cumpără dreptatea şi adepţii cu bani, la fel cum îşi face dreptate, dincolo de lege. Nu îl judecăm nici pe el nici pe ceilalţi, dar le evaluăm calităţile de a deveni şefi ai statului. Deci Becali nu ştie să vorbească şi să citească, nu cunoaşte noţiunea de respect, dar e "credincios", deci merită ca noi, credincioşii, să ne votăm, supuşi, ciobanul care să ne conducă. Ar trebui să devină şeful Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, să numească miniştri, să aibă drept de promulgare sau respingere a legilor, să fie mediator între stat şi societate, să prezideze şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii?! Iertaţi-mă, iaraşi...
Sau să înţeleg că ăsta e modelul omului credincios, pentru credincioşii dintre noi? Dacă da... I rest my case...

Puţină gramatică

2009-09-25T06:13:00.000-07:00

Ştim cu toţii cât de corect se scrie şi se vorbeşte în ţara asta. Scapări ori măcar dileme cred că avem mai toţi - aşa că, pentru cei care caută răspunsuri (dar nu numai), iaca un link: http://diacritica.wordpress.com/
Haios şi folositor deopotrivă.

Mai traiesc...

2009-09-19T10:58:00.000-07:00

Zambesc. Din cand in cand, plang. Ma infurii. Dansez. Ma intristez si ma bucur. Uneori tremur. Inot. Calatoresc (cu mintea si nu numai). Iubesc toamna. Descopar - oameni noi si pe mine, in mereu alta editie. Oftez. Mangai vantul si apa. Tresar. Ma arunc in sus. Visez. Ocazional, incremenec. Detest claxoanele. Imaginez o lume in care nimeni nu ridica vocea. Niciodata.
Imi caut calea. Si caut sa raman pe Cale. Imi doresc un "acasa". Scriu. Invat sa ascult. Vreau. Astept. Multumesc. Mi-e dor. Mi-e teama. Mi-e drag. Pun la indoiala. Fac planuri.
Mai fac 30 de ani. Si nu fac bilanturi.

Despre crestinul roman

2009-06-13T10:19:00.000-07:00

Nu se fabrica nicaieri, dar se foloseste zilnic. E sangele pentru transfuzii, vital multora. Teoretic, viata oricaruia dintre noi (a mea, a ta - care citesti acum, sau mai rau, a celor pe care-i purtam in inimi) ar putea depinde de o "punga" cu sange. Practic, doar 2% dintre romani au donat vreodata. Si sigur ca viata depinde de Dumnezeu, dar Dumnezeu lucreaza prin oameni. Chiar El ne-a cerut sa ne purtam unii altora necazurile.

In Romania - crestina si majoritar ortodoxa, doar jumatate din necesarul de sange este asigurat prin donari. Bolnavii care au prieteni, fac rost de donatori. Chiar si pentru ei, uneori e prea tarziu. Cat despre restul...

In alte tari - ceva mai pagane, necredinciosii doneaza o data la trei luni, fidelizat. Considera o onoare sa poata contribui la salvarea unor vieti. Li se pare de bun simt sa le pese de viata celor din jur. La ei nu exista recompense pentru donatori.
La noi exista si totusi, crestinii parca iubesc-manifest, nu activ. E la moda crestinismul, nu si crestinul practicant. Iubim declarativ (pentru ca ne place sa ne credem "buni") atata vreme cat nu ne e atinsa comoditatea. Daca cere cineva mai mult decat atat, majoritatea - iata - dam inapoi.

Duminica, 14 iunie, e Ziua Internationala a Donatorilor de Sange.
Pot dona toate persoanele sanatoase cu varsta cuprinsa intre 18-65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatita, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inima. Cu doua zile inainte de donare, este interzis consumul de bauturi alcoolice. In ziua donarii se recomanda un mic dejun usor, sarac in grasimi.
O persoana poate dona sange, in conditii de deplina siguranta, o data la fiecare trei luni. O singura donare poate salva cel putin trei vieti.

Cosmetice organice

2009-05-06T11:02:00.000-07:00

Anca mi-a lasat un mesaj la postarea precedenta in care ma "soma" sa renunt la antiperspirantele mele obisnuite (Dove sau Nivea - cu mult incriminatii parabeni si saruri de aluminiu cancerigene).
Si pentru ca sunt grabnic ascultatoare, am dat fuga la "Leacul" - magazin specializat in produse bio.
Am agatat deodorantul din imagine, pe care zice asa: "Deodorant cu bila usor parfumat cu rozmarin, levantica si witch hazel organice, ofera controlul mirosurilor neplacute cu eficienta si de durata. Fara paraben, alcool sau aluminiu ce blocheaza porii. Acest deodorant usor parfumat cu ulei de rozmarin si levantica reduce cresterea bacteriilor. Contine uleiuri esentiale de rozmarin, levantica si witch hazel. Nu are alcool sau alti iritanti; witch hazel, deocristal lichid si saruri de zinc sunt alternative mai sigura si irita mai putin. Impreuna cu o igiena de baza, aceste ingrediente ofera control sigur si natural fara a impiedica functia vitala de a transpira."

E produs de Green People, cateva dintre produsele lor disponibile in Romania (laolalta cu preturile - mari:D) le gasiti aici. Si daca tot m-am dus, am luat si o crema de ochi (in imaginea de mai jos). Nu am mai folosit asa ceva pana acum, dar constat ca uitatul la calculator dublat de ochelari (si inaintarea in varsta - sic!) incep sa devina tot mai vizibile.

Mai aveau si multe altele, m-ar fi tentat o crema de fata, dar nu ma puteam decide asa ca am lasat-o pe altadata. Marturisesc ca voiam de fapt de multa vreme sa incerc varianta deodorantelor "sanatoase" dar nu am mai ajuns la magazinul cu pricina. Deci, Anca, multam ca m-ai urnit, bre.
Adaug totusi ca nu stiu in ce masura sunt eficiente ca nu am mai folosit. (fireste ca o sa revin cu o postare in care o sa ma razboiesc cu Anca in caz ca nu sunt:)) ). Scumpe sunt sigur, ca toate produsele bio - drept urmare m-am intrebat, ca tot romanu' truditor pentru bani, daca or fi un moft. Mi-am amintit ca studii medicale arata ca nu ar fi chiar moft, si ca totusi asa-numitii parabeni (din spray-uri, stik-uri si roll-on-urile obisnuite) ar fi responsabili de aparitia cancerului la san.
Cineva pentru, cineva impotriva? Se abtine cineva?

Leapsa cosmetica

2009-05-03T11:18:00.000-07:00

Daca tot sunt la capitolul lepse, purced sa mai dau curs uneia - de la Irina de data asta - pentru ca tare mult mi-a placut postarea asta a ei despre ingrijirea femeii, din "Scrisorile Caterinei".

Inainte de toate, voiesc a spune ca nu am intalnit barbat (ortodox, neortodox ori ateu) care sa aprecieze, sa isi doreasca ori sa laude femeia neigrijita. Nu am intalnit nici femeie care sa admire pe una mai neingrijita decat ea. Infatisarea ingrijita inseamna, dupa mine, un pic mai mult decat haine curate si e o chestiune de respect - respect de sine si respect fata de ceilalti.
De buna seama nu cred ca femeia credincioasa ar trebui sa fie respingatoare, dar admit - fireste - ca exista diferite intelegeri ale "ingrijirii".

Acum in ce ma priveste, nu prea am topuri:) Nici la cosmetice, cum nici la mancare sau la altele. Dar pot rezuma cam asa:

- nu folosesc farduri, dar nu pentru ca ma tem sa nu ma perpelesc o vesnicie intr-un cazan cu smoala, ci pentru ca pur si simplu nu cred in ele. Si nu simt nevoia. Cred mai curand in naturalete. (apoi, necesita o anume stiinta si indemanare - pe care nu le am; si mai necesita timp - de care duc mereu lipsa)

- folosesc zilnic demachiant pentru a scapa de praful si transpiratia zilei. Aici m-am ghidat dupa sfatul unei cosmeticiene care mi-a spus ca investitia in demachiante nu merita, trebuie doar sa fie potrivit tipului de ten - am incercat, asadar, mai multe - in general produse rezonabile ca pret, cu extracte de plante. Am pielea uscata si foarte sensibila, deci evit apa mizerabila a Bucurestiului si nu folosesc niciodata sapun pentru fata.

- folosesc zilnic crema de fata. Pielea simandicoasa refuza sa accepte produsele cosmetice obisnuite, cu parfum si/sau coloranti, parabeni, asa ca iau creme "de farmacie" pentru ten sensibil (cu apa termala) - Uriage e buna si mai rezonabila ca pret. Am mai folosit Ivatherme, Avene, Vichy. Bune toate. Si scumpe:D

- folosesc uneori fond de ten (hidratant, pentru ten sensibil - Vichy/Uriage/Avene)

- antiperspirant stick Dove sau Nivea

- cand si cand, mai folosesc o apa de parfum fresh de la The Body Shop (urasc mirosurile dulci sau cele puternice)

- pasta de dinti Parodontax cu extract de plante si bicarbonat de sodiu (uneori Lacalut ori Sensodyne). Nu fac parte din cei care cred ca orice pasta de dinti are acelasi efect.

- la sampoane, crema de maini si gel de dus lista e mereu deschisa. Aleg de regula produse pentru piele sensibila, cu mirosuri discrete.

Lista ramane deschisa. Indrazniti!

Leapsa culinara

2009-05-02T11:01:00.000-07:00

E veche leapsa asta, dar mi-a fost drag sa fac exercitiul. Postez, asadar, cu intarziere despre felurile preferate de mancare, la indemnul Anei care m-a lepsuit aici

Constat ca nu prea am feluri preferate, ci doar preferinte generale (si pofte trecatoare, desigur;). Imi place mai curand mancarea simpla, pentru ca, imi place sa cred, dincolo de ganduri si ifose suntm simpli, noi - oamenii. Desigur ca nu strica sa ne si complicam (culinar ori ba) din vreme in vreme, dar simplitatea ramane mereu frumoasa.

Imi plac, deci, la nemurire fructele si legumele - aproape fara exceptie si in orice combinatii. Nu sunt deloc fan al mancarurilor romanesti (sarmale, cozonac, slanina, carnati, piftie, ciorba de perisoare, chiftele...) Altminteri, nu cred sa am un fel de mancare constant adorat, dar - de-a lungul vremii - m-am lins pe degete dupa:

- rosii de gradina cu telemea proaspata (imi place si mi-a placut dintotdeauna combinatia. aproape ca as putea-o declara mancarea preferata:)

- salate cu diferite legume si ierburi proaspete (plus branza, eventual), musai asezonate cu ulei de masline si lamaie sau otet balsamic. Sunt fan andive si rucola, salate cu ciuperci crude. Imi plac lintea si sparanghelul.

- paste cu felurite si neinchipuite sosuri si garnituri de legume (nu imi plac pastele cu carne)

- supa de pui cu patrunjel din abundenta

- piure de cartofi (cu lapte si unt) si salata de sfecla rosie (cu hrean si/sau chimen)

- ardei copti (cu salata de vinete/ branza... sau cu orice:)

- lapte cald alaturi de o felie de paine cu unt si gem de casa (sau lapte si paine cu unt si miere)

- salate de fructe in orice combinatii, tarte si placinte cu fructe, fursecuri si produse tip patiserie facute in casa.

Ce am descoperit mai nou si imi place mult e rucola, pe care o folosesc alaturi de salata verde sau in salata de rosii, dar si in mancare cu orez sau paste. Si am mai descoperit prazul - imi place mancarea de praz cu vin si masline, dar si ciorba cu praz si dovlecel (si parmezan)

Ramane lepsa deschisa tuturor care au chef sa ne impartaseasca lista placerilor gustului.

Inchinare

2009-04-18T03:53:00.000-07:00

Crucea cu Hristos rastingnit, in mijlocul bisericii. Invaluita in lumina lumanarilor, mangaiata de candele. In cruce, o steluta in care a fost asezata o aschie din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost rastignit, acum doua mii de ani, Mantuitorul. Crestini in doliu saruta crucea. Cei care nu ajung la steluta cu lemnul sfant, se ridica pe varfuri.

Grigorie are trei ani si mai putin de jumate de metru. Se inchina pana la pamant si se apropie de cruce. Vazele cu trandafiri rosii de la baza sunt un zid intre el si Hristos rastingnit. Sta o clipa descumpanit. Cauta din ochi o solutie in cei din jur. Dar lumea se inchina, ocolindu-l, si trece mai departe.

Se inchina larg inca o data si prinde a saruta incet foare dupa floare.

Din nou Moldova - Rugaciune pentru aproapele

2009-04-14T08:08:00.000-07:00

Imi mentin apelul de a-i purta in rugaciune pe cei care, atat de aproape de noi, sunt torturati sau omorati in bataie pentru ca resping minciuna si teroarea regimului comunist din Republica Moldova.

Sa-i pomenim la rugaciunile din Saptamana Patimilor pe:

- Valeriu (Boboc) - prima victima oficiala a Politiei de la Chisinau. Avea 23 de ani si a fost arestat saptamana trecuta pentru ca a participat la un miting. Procuratura sustine ca ar fi murit intoxicat cu gaze, dar o fata care l-a insotit povesteste ca a fost batut cu cruzime de politisti. Parintii spun ca avea capul si corpul plin rani si vanatai. Valeriu (foto) a fost inmormantat de Florii, iar "cazul" a fost declarat inchis.

- Denis, 19 ani - se afla la Spitalul de Urgente din Chisinau. Am vorbit chiar eu cu tatal lui: a fost arestat de la Facultate, dus la Politie, batut ore in sir pana a facut comotie cerebrala, apoi dus la spital, cu catuse. Si-a revenit sambata, cand a fost supus unui nou interogatoriu, de data asta in prezenta tatalui. Pe numele lui a fost emis un mandat de arestare, desi nu a fost judecat. Cand medicii (sau politia) vor decide, va fi mutat de la spital la puscarie.

Exista sute de povesti similare. In unele cazuri e vorba de copii sau adolescenti.

Presa si organizatiile neguvernamentale de la Chisinau au intocmit o lista cu peste 800 de persoane care ar fi fost arestate. Zeci sunt inca dati disparuti. Politia continua sa aresteze fara mandat sau explicatii - de acasa, in toiul noptii, de pe strada, de la scoli.

Maine (15 aprilie) sunt renumarate voturile de la alegerile parlamentare de duminica trecuta - castigate de comunisti. E un joc cinic pentru ca nimeni nu a acuzat numararea, ci fraudarea listelor electorale. Intre alte nereguli, se pare ca cel putin 400.000 de morti "au votat". Va fi probabil validata cu aceasta ocazie optiunea lor electorala.

Occidentul tace. Romania a vorbit abia astazi, la peste o saptamana de la acuzatiile lansate de Voronin privind implicarea Romaniei in protestele de la Chisinau. Un discurs tardiv, inutil si mai ales electoral al presedintelui Basescu de la care am aflat ca cei care nu au fost arestati inca ar putea beneficia, curand, de cetatenia romaneasca, pentru ca ar urma sa fie simplicata procedura. Organismele si comunitatea internationala tac si ele. Pana si Biserica tace.

Patimile Domnului si patimile moldovenilor

2009-04-12T12:16:00.000-07:00

Nu e o procesiune de Florii, ci un protest impotriva comunismului. La Chisinau, astazi, icoanele au iesit in strada si au purtat doliu. Potrivit unui ordin al presedintelui Voronin, Armata are dreptul "legal" sa traga "pentru a restabili ordinea, chiar si in femei, copii si batrani". In ultima saptamana, cateva sute au fost raniti, cateva zeci au disparut fara urma, multi au fost arestati. Nu stim cati.

.........

La cateva sute de kilometri, noi intram in Saptamana Patimilor. Stim ca dupa post si metanii vine Invierea. Stim ca de azi intr-o saptamana ne vom aduna cu cei pe care-i purtam in inima si ne vom indestula de bucuria praznicului. Ne pregatim sa traim durerea, dar mai ales lumina. Cautam sa uitam ce e rau in noi si in ceilalti si mai ales sa nu ne umbrim cu ceva sarbatoarea si inima.

.........

Atat de aproape de noi, frati ai nostri, oameni pe care ii cunoastem, rude ale celor pe care ii stim sau parinti ai celor langa care ne asezam in metrou au intrat si ei intr-o saptamana a patimilor. Poate nu va uitati la stiri pentru ca televizorul ne distrage de la cele duhovnicesti (si bine faceti, nici eu nu ma prea uit), poate pe internet preferati sa cititi cuvinte de folos decat stiri (si s-ar putea sa aveti dreptate), si totusi se intampla si astea. Pe langa patimile Domnului, pe care cautam sa le traim dupa masura, suntem contemporani si cu patimile moldovenilor.

Chisinaul e un oras inchis pentru presa. O serie de jurnalisti straini au fost expulzati ori arestati. Pagini de internet ale agentiilor de stiri si bloguri au fost inchise, legaturile telefonice cu Chisinaul sunt periodic intrerupte, telefoane ale ziaristilor si protestatarilor sunt blocate. Nu se mai poate intra in Moldova decat via Moscova - restul granitelor raman inchise pentru reporteri. Se relateaza trunchiat si in lipsa unor informatii oficiale, pentru ca ele nu exista. Intre timp, insa, copii si tineri sunt luati de pe strada si batuti pana la lesin in sectiile de militie. Femei si adolescenti sunt drogati si apoi zac in catuse, in spitale. Cei care mai au curajul sa iasa la mitinguri ajung in scurt timp la inchisoare, unde sunt torturati fizic si psihic. Protestatarii risca pana la 8 ani de inchisoare la capatul unor pseudo-procese.
Nu fabulez, sunt informatii pe care le-am aflat de la oameni care au trecut prin asa ceva sau de la prieteni care au stat de vorba cu victime ale comunismului moldovenesc. Am vorbit cu tineri si mai putin tineri din Chisinau care locuiesc/studiaza in Bucuresti si nu au fost lasati sa mearga acasa. Am vorbit cu oameni care s-au intors de la Chisinau zilele astea. Care au trait teroarea, care au vazut oameni ridicati de pe strada si disparuti fara urma.
Parintele Savatie Bastovoi a fost printre cei care au iesit in strada. A scris despre asta pe blog.

Eu nu stiu de ce va spun astea... Poate pentru ca stiu ca printre noi sunt multi preocupati de adevarul din vremea comunismului romanesc. Iata ca suntem contemporani cu vremuri similare. Iata ca asistam la abuzuri despre care am auzit, cutremurandu-ne, doar din carti.
Iata ca se intampla din nou.

De mila mamelor care nu stiu in care puscarie le sunt copiii, de dragul copiilor torturati pentru ca au cutezat sa refuze minciuna, sa-i purtam in inimi in drumul spre Inviere.

Cu trenul. In Romania

2009-03-25T12:08:00.001-07:00

Bucuresti, Gara de Nord. 9 si ceva dimineata. Aplecata umil in fata unui ghiseu, incercand sa strecor vocea adormita prin crapatura gemului:

- Buna dimineata!
- .... (nimic.... poate vorbesc prea incet?)
- Un bilet dus pana la Brasov cu trenul de 9.40 si doua bilete intors de la Brasov cu trenul de duminica, de la 16.
- .... (dupa o oarecare pauza) Cum adica unu dus si doua intors?!? Adicaaaa... mai multe bilete?
- Da, trei. Unu dus (repet rar reperele) si doua intors (repet si aici).
- .... (privire consternata) Deeeci, draguta, un bilet dus e bine?
- Pai nu e prea bine. As vrea unul dus, cum am zis. Si doua intors, va rog... (oamenii din spatele meu vocifereaza... eu incep sa imi pierd increderea...)
- Va dau unul la Brasov. E bine?
- (nu indraznesc sa insist) E bine, zic cu jumate de gura...
Printeaza biletul. Il iau.
- Si, acum ce mai vroiai? Mai spune o data!
- (ma ia prin surprindere. credeam ca se anulase cererea initiala). As mai fi vrut si doua bilete intors...
- Doua?!? Da ai luat numai unul dus.. (bombane in timp ce se invoieste sa tasteze prea mult asteptatele deja bilete. o fi ilegal sa te duci singur si sa te intorci cu cineva?).
Le iau ca pe un premiu neastepat si ma arunc spre peron, evitand privirile celor care se adunasera in spate.

Vine si trenul. Inainte-mi, dintr-un guler de blana bogat rasare un chip de doamna temeinic fardata care se lupta sa suie in tren o valiza.
- Va ajut eu! Dar nu credeti ca e mai simplu sa urcati mai intai, decat sa impingeti de jos valiza?
(suiera ceva de nedeslusit in guler). O ajut si urc si eu dupa ea. Ma izbeste un val de caldura statuta si un miros apasator de praf. Suspectez ca trenul a fost inchis etans inca de la inceputul lunii. Sau al lumii... Tot de atunci o fi incalzit cu aburi. Cel mai probabil cu aburi murdari. E accelerat, pentru cei care ma banuiesc ca as fi ales vreun personal. Evit sa ma ating de ce nu e necesar si ma bucur ca nu mi-am luat haine mai "bune":) Ce bine ca praful care cu siguranta ca se ridica din scaune cand te asezi pe ele nu se vede! Stanut. O data si inca o data!
- Sanatate, imi doreste o valiza care intra pe usa, de dupa care apare o doamna cu parul alb. Apoi o plasa de rafie. Inca o doamna cu multe bluze una peste alta. Apoi o valiza verde, un domn carunt, trei plase. Oamenii poposesc pe sacaune, bagajele deasupra lor... si printre picioarele noastre. Plasa de rafie, pe bombeurile mele.
- Unde mergi, puisor? tipa doamna cu multe bluze.
Ma bucur ca par atat de tanara incat inspir diminutive.
- Noi la Sebes, continua. (ma intreb daca e surda sau crede ca eu sunt... Nu apuc sa duc gandul la capat)
- Stii unde vine Sebes?
Stiu. Mai departe decat mi-as fi dorit. Continua sa tipe tihnit la celealalta doamna cu care imparte un sendvis cu salam.

Ies pe hol.
- Ziaaaare, reviiiste, integraaaame. Poftiti, va rooog! Ultimele numereee!
Nu poftesc, asa ca ma lipesc de geamul murdar sa ii fac loc sa treaca.
- Ce va dau?
- Nimic, multumesc.
Da sa treaca, dar se rasuceste inapoi abrupt.
- Am Cosmopolitan, ultimul numar.
Refuz, zambind de data asta. Ma suspecta ca as fi fan al revistei. O fi de bine?!

Inapoi, in compartiment. Nu mai miroase doar a tren. Acum e tren, amestecat cu fornetti, salam si colonie. Ah, si caine! Intra dupa mine, in bratele stapanei, si poposeste pe locul liber de alaturi.
- Ooooooo, un cateeel!!!! Exista si aici catei in case? - intreaba doamna carunta cu firimituri in poala si continua: Noi venim din America. Acolo nu sunt caini pe strazi, da in case au destui... Si merg pe strada cu punga dupa fundu lor sa nu faca mizerie. Cu asta ce faci daca il scapa? - se intereseaza cu gura plina.
Vorbeste la fel de tare, dar stapana cainelui nu o aude pentru ca are castile bine infipte in urechi. Asculta rock, la fel de tare cum vorbeste doamna. Cainele nu asculta nimic, dar isi scutura des coama spre mine. Si se scarmana insistent. Oare daca iau acum un puric, cand scap de el? Si oare daca iau mai multi se inmultesc pana la destinatie?
E cald... Ne privim in tacere, transpirati. Doamna mananca in continuare fornetti. Domnul sandvis. Stapana muzica. Iar cainele purici...

Ies iar pe hol. Sa caut un alt compartiment de data asta. In cel de alaturi, cu usa deschisa, sta in picioare o tanti cu batic. Cu o mana proptita in geam, vorbeste tare. Mai tare decat vecina mea de scaun. In mana libera are un mobil pe care il tine in fata, la vreo 20 de centimetri de gura. Vorbeste la telefon... Nu o intrerup.
Urmatorul compartiment e liber. Ma instalez si respir.
- Prezentati biletul!!!
Tresar. Prezint. Imi rasare o idee
- Fiti amabil, m-ati putea ajuta ajuta sa.... (usa se tranteste si controlorul dispare) ...sa deschid geamul - continui din inertie, doar pentru mine.
Nu-i nimic. Poate mai trece. Il pandesc si repet politicos.
- Nu, ca are cui. Privesc probabil tamp, asa ca detaliaza: Cand are cui, e blocat.
Logic, nu? Ma uit in zadar dupa cui. Indraznesc totusi:
- Iertati-ma, dar de ce e asa cald in tren?
- Pai am bagat caldura! Daca era frig era bine?!
Nu era bine... Ma scufund in scaun.. Si in praf. Apoi scot pixul si ma afund in cele doua coli pe care le aveam intamplator la mine...

PS - intarzierea la drumul "dus" a fost de 13 minute. Nesemnalata pe panoul de Sosiri. La intors intarzierea a fost in jur de 50 de minute, declarata pe perete ca 30 min.
Drum bun, calatorilor!

Ruga de miercuri

2009-03-17T13:48:00.001-07:00

Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii, pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor. Asadar, saptamana asta, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- Gabriela de 7 ani si Adrian de 14, doi copilasi in stare de soc dupa ce si-au gasit tatal spanzurat in bucatarie. Pe mama lor o cheama Luminita.

E inca un apel de durere, pe site-ul neobositei noastre Maici Siluana...

Despre rugaciune(a de miercuri si de toata ziua)

2009-03-10T11:33:00.000-07:00

M-a impresionat initiativa Nicoletei de a ne ruga pentru aproapele macar intr-o zi a saptamanii, macar pentru cativa dintre cei pe langa care trecem zilnic si ne cer (in cuvinte sau fara vorbe) sa facem ceva pentru ei. Cred ca rugaciunea pentru cel in durere (frate, dusman, crestin ori pagan) ar trebui sa fie un reflex al credinciosului. Dar poate e nevoie de exercitiu inainte de a dobandi acest reflex.

Cred, asadar, ca pomelnicul nostru comun de fiecare seara s-ar imbogati daca am aduce in fata Domnului nu doar pe noi si pe cei dragi sau cunoscuti ai nostri, dar mai ales pe cei care ne-au cerut sa ne rugam pentru ei. Cunoscuti si necunoscuti.

Frumos zicea un parinte ca pomelnicul e targa pe care aducem in fata lui Hristos pe cel olog, care nu mai poate sa vina singur. Deci propun sa adaugam, cu voia voastra, pe cativa dintre cei pentru care Maica Siluana ne-a cerut zilele acestea sa ne rugam (scriu numele ca sa le preluati de vreti, si apoi cateva vorbe din marturiile lor):

- Otilia care se gandeste sa avorteze
- Andreea cu probleme psihice
- Liana Sorina care vrea sa se sinucida
- Mariana si fiul ei bolnav, Valentin Constantin
- Cornel, bolnav si deznadajduit

Otilia are 18 ani si se gandeste sa avorteze:
"...De curand a aflat si mama mea, care ma sfatuieste sa fac avort. De fapt toti din jurul meu ma sfatuiesc acelasi lucru. Nu stiu ce sa mai fac. Ai mei nici nu vor sa conceapa sa nasc acest copil, ar fi prea rusinos pentru ei, desi am incercat sa le explic ca mult mai rusinos e sa fac avort. Singura solutie ar fi sa ma mut de acasa. Dar nu ma voi putea descurca cu banii. Citesc atatea articole pe net si vad ca exista multe femei care au tot felul de vise premonitorii care le impiedica sa faca avort. Eu nu am avut asa ceva. Incep sa ma gandesc ca Dumnezeu nu doreste sa nasc acest copil."

o frantura din viata Andreei aici :
"Sunt bolnava mintal si boala mea este foarte grava. De doi ani si jumatate ma chinuiesc si tot nu m-am vindecat, cu toate ca doctorii mi-au prescris niste medicamente foarte puternice. Problema mea este ca imi vine sa ma sinucid, adica imi este atat de rau, incat nu mai pot suporta, si ma gandesc sa ma sinucid, desi stiu ca in acest fel voi intra in chinul cel vesnic. De fapt nu am vrut niciodata sa fac acest lucru, dar daca ati vedea in ce hal sunt (nu pot sta in picioare, pentru ca simt in creier niste convulsii si niste socuri electrice), atunci poate ca mi-ati da dreptate. Eu nu mai am nadejde de vindecare, dar nu stiu cat ma voi putea abtine sa nu ma sinucid. Cand ma gandesc ca am doar 34 de ani, ma ingrozesc. As vrea sa fiu la sfarsitul vietii, sa mor odata, pentru ca oricum ma simt ca o moarta (nu am sentimente, nu am emotii, nu ma pot ruga, nu pot citi, nu pot avea un serviciu normal, nu pot sta la slujba in biserica etc.). De aceea as vrea sa va rog si ii rog pe cei care citesc acest mesaj sa se roage pentru mine, sa nu ma sinucid. "

Iata si mesajul Marianei :
"Sunt mama a trei baieti si va scriu cu inima sfasiata de durere. Baietelul meu in varsta de opt ani, care se numeste Valentin Constantin, s-a nascut cu mai multe boli: intercontinenta urinara (face tot timpul pipi pe el deoarece vezica urinara nu i se inchide), intercontinenta fecala (s-a nascut fara o parte din nada fundului), pareza faciala pe partea dreapta si malformatii congenitale la ambele picioare (degetele le are unele peste altele si calcaiele crescute in afara mult prea mult) (...) El este la scoala clasa intai si toti copiii rad de el ca poarta pampers si la ora actuala. De aceea va scriu acest mesaj, va rog rugati-va si pentru noi!"

Altcineva scrie aici Maicii:
"Rugati-va si pentru Liana Sorina. Se gandeste la cea mai usoara cale de sinucidere si nu o gaseste.A trait si traieste intr-o familie in care tatal este alcoolic si violent. (Sarmanul chinuit, striga la Dumnezeu dar nu ajunge la spovedanie. Nici Liana nu si-a gasit duhovnicul potrivit) Acolo unde a muncit mai mereu a fost insuficient platita si inselata la plata."

Despre Cornel a scris altcineva aici:
"De la firma unde lucreaza (suntem colegi de serviciu) a fost lasat acasa cu 75%, opt nopti la rand n-a dormit deloc. Pe acest fond de oboseala si stres a facut infarct. Acum este internat in spital de aproape doua saptamani si, desi i-au fost administrate diferite medicamente, n-a dormit deloc. Mi-a marturisit in aceasta seara ca in acele opt zile in care n-a dormit, acasa fiind, a avut multe ganduri sinucigase. Sa ne rugam pentru fratele Cornel, ca Bunul Dumnezeu sa-l intareasca sa poata trece cu bine prin aceasta incercare."

Adaugati, rogu-va, pe oricine simtiti. Si sa ii pomenim impreuna.

Despre post si postire

2009-03-09T12:11:00.000-07:00

Iata, am suit impreuna o treapta a postului - prima saptamana.
Ma duce gandul la cuvantul unui parinte drag care mi-a spus candva ca in viata duhovniceasca nu exista decat suis si coboras. Nu exista stagnare. Cand crezi ca stai pe loc, cel mai probabil esti in cadere libera. Impartasesc impreuna calatorilor (si nu numai lor) ce am inteles (nu zic invatat) saptamana trecuta:

- ca e usor sa iert generic -adica pe oricine spune "iarta-ma" dar NU mi-a gresit cu ceva anume

- ca e anevoios sa iert cu adevarat (fie ca mi-a cerut-o sau nu) pe cel care m-a ranit cu adevarat

- ca e simplu sa zic "iarta-ma" pentru nimic si nimicuri, dar foarte greu sa imi cer iertare cand ma incovoiaza vina

- ca nu prea stiu sa imi cer iertare cu inima franta, ci doar din varful buzelor

- ca pentru unii oameni e mai simplu sa isi ceara iertare-generic, non-stop, decat sa numeasca pentru ce vor sa fie iertati

- ca iertarea adevarata e o lucrare, nu un gest de moment, cum e si iubirea. Nu poti spune "gata, am iertat (sau am iubit), de acum pot sa trec mai departe". Trebuie sa inveti sa ierti mereu si mereu, si sa iubesti iarasi, si de fiecare data...

Deci treapta iertarii eu nu cred ca am suit-o, dar macar am ajuns la baza ei, am vazut cat e de inalta.

Am mai intrezarit in saptamana asta o capcana a postirii in care imi pare ca lense picam: uneori suntem atat de preocupati de privatiunile pe care ni le impunem (cu drag si sinceritate) incat uitam scopul postirii. Nu postim ca sa ne simtim impacati de reusita, ci ca sa invatam ca suntem facuti spre a "ne hrani" cu orice cuvant al Lui Dumezeu. Deci asta ar trebui sa fie scopul lipsirii de mancare, televizor, internet si alte distrageri. Uneori, insa, parca suntem asa preocupati de mijloc, si rigurozitatea implinirii lui, incat ramanem blocati acolo si uitam scopul.

Ma invartesc, profesional, intr-o lume pe care multi ati numi-o laica (eu am renuntat la categorisiri din astea) si constat ca postitul e un soi de moda - foarte multi "laici" care nu au nicio legatura cu Biserica, oameni care nu stiu diferenta intre Vecernie si Liturghie, care nu intra in biserica nici macar o data pe an, care nu au duhovnic, postesc si fac milostenie in posturi. Nu stiu cat de surprinzator pare, dar pe mine stiu ca m-a mirat candva...
Stiu oameni educati si needucati, bogati sau mai putin, cu diferite pareri despre ceea ce numesc Spiritualitate, si care fac faptele exterioare ale postului fara sa fie sau sa se revendice drept credinciosi. Dar nu implinesc porunca Iubirii, se opresc la niste mijloace exterioare pe care "nu strica sa le faci", fara sa ajunga la scopul postului, fara sa slujeasca aproapelui.
Si ma intreb: daca am reusit sa postim (de mancare, de internet sau de altceva) si nu ne-a durut durerea celui de langa noi, am plinit porunca lui Hristos ori moda postului? Daca am ajunat cat am avut binecuvantare, dar am trantit "usa" in nasul celui care a nazuit la un cuvant sub pretextul ca "postim" (si deci "am redus comunicarea") se cheama ca ne nevoim pentru Hristos?
Oare postul "exterior" nu ar trebui sa fie un gest subinteles si abia de aici inainte sa inceapa postirea? Fireste ca nu mancam de dulce si renuntam la distrageri (nici nu vorbesc de distractii) dar asta e o treapta pe care o urca si necredinciosii.
Dincolo de asta, care e adevarata treapta a postului, fratilor?

Daca, la sfarsit, vom fi intrebati cat am iubit (nu cat am postit)?

Economia crestina - invitatie la conferinta

2009-03-07T11:12:00.000-08:00

Un canadian, doctor în economie, convertit la creştinism a căutat - şi susţine că a şi găsit - calea către managementul ortodox. Între măsurile pe care le promovează: susţinerea familiilor cu mai mulţi copii şi a săracilor, ajustarea programului pentru femeile însărcinate. Le-a aplicat, lalolaltă cu alte măsuri, în companiile sale din SUA, realizând profit şi nu pierdere.

Pentru că a luat contact cu Ortodoxia într-o paroxie românească din Canada, a dorit să îşi împărtăşească experienţa fraţilor întru credinta.

Tema conferinţei: O viziune creştină aspura managementului economic

Duminica Ortodoxiei, ora 18.00, in Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti (Eroilor)

Saptamana fara net

2009-03-02T04:10:00.000-08:00

Parintele Savatie ne propune ca in prima saptamana a Postului Mare (adica de azi pana duminica) sa luam o pauza de Internet si sa umplem timpul castigat cu ceva mai folositor. Nu e doar o invitatie la boicotarea lumii virtuale, ci o chemare la inmultirea rugaciunii.
Iata un indemn minunat, pe care intentionez sa il urmez:

"A început postul mare. Întreaga Biserică s-a adunat în această seară dornică să dobîndească şi să dăruiască iertare. Ne-am cerut iertare unul de la altul şi de la Dumnezeu. Aşa cum am iertat fiecare, am fost iertaţi şi de Dumnezeu. Acest început de post trebuie să pună capăt unei perioade destul de tulburate prin care am trecut cu toţii. Să ne scuturăm de tot ce a fost rău pentru a putea sta liniştiţi, măcar puţină vreme, în faţa lui Dumnezeu. O săptămînă de rugăciune este cel mai binevenit demers pentru limpezirea şi unirea noastră a tuturor. În această săptămînă îmi declar blogul închis şi îi îndemn şi pe ceilalţi fraţi care administrează bloguri şi site-uri ortodoxe să boicotăm pentru o săptămînă internetul. Oricum, sînt sigur că în această vreme în lume nu se va întîmpla nimic mai important decît metaniile pe care le vor bate preoţii şi credincioşii în biserici şi în cămările lor.
Părintele Arsenie Papacioc mi-a zis odată că nu există pe lume un lucru mai mare decît lacrima pocăinţei. Cine ştie, poate că Dumnezeu ne va da în aceste zile măcar o astfel de lacrimă care să valoreze mai mult decît întreaga lume cu toată mîndria şi deşertăciunea ei.
Îmi cer iertare de la toţi cei care se vor întîmpla să citească aceste cuvinte, dar şi de toţi cei care mă cunosc, pentru tot cu ce le-am greşit vreodată. Pe mulţi i-am jignit şi pe mulţi i-am smintit cu faptele şi cuvintele mele. Fac metanie tuturor dorind să fiu iertat. La rîndul meu, iert pe toţi cei care au simţit vreodată că mi-au greşit cu ceva şi Îl rog pe Dumnezeu să ne ierte, ca unul ce singur are putere a ierta.
Un post plăcut tuturor! Ne revedem la Duminica Ortodoxiei!"

Va rog la randul meu: iertati-ma pentru opiniile care v-au suparat; iar cei care ma cunoasteti iertati-ma pentru toate cele pe care stiu ca le-am gresit si pentru greselile de care nu imi dau seama.
Fiti binecuvantati cu totii!

Sa postim cu bucurie!

2009-03-01T12:47:00.001-08:00

Incepe, iata, calatoria...
Am o emotie aparte pentru ca e o calatorie aparte, dar si pentru ca vom calatori impreuna. Pentru ca e seara iertarii, imi si va readuc inainte cateva cuvinte de la o seara filocalica a anului trecut. Parintele Vasile a fost intrebat daca Iertarea e o jertfa?

Si iata ce a raspuns:

"NU, iertarea e o cinste. Noi nu am primit porunca sa iertam, ci am primit dreptul sa iertam. Ni s-a facut o onoare -- onoarea de a fi asemenea lui Hristos, singurul care poate ierta. El ne-a oferit noua sansa sa ne indumnezeim, sa ii fim asemenea, dandu-ne dreptul sa putem ierta. Cine sunt eu sa spun: "Te iert"? Doar Hristos are acest drept. Si ne cheama la impreuna lucrare cu El. De asta iertarea (cum si iubirea si jertfa) transfigureaza omul - pentru ca e o putere dumnezeiasca. De asta iertarea aduce mai multa binefacere celui care o ofera decat celui care o primeste - pentru ca e un atribut al lui Dumnezeu oferit omului."

Nu mai insirui acum lista cu ce imi propun. Vreau sa fac macar putin din ceea ce ar fi firesc in orice perioada a anului: sa ajung mai des la biserica pentru ca rugaciunea in biserica nu poate fi inlocuita cu nimic.
Si mai vreau sa imi caut bucuria...

Bimetric sau nu? This is the question...

2009-02-26T11:32:00.000-08:00

Biserica are (in sfarsit) o pozitie publica cu privire la mult disputatele pasapoarte biometrice. Intr-o declaratie de presa, purtatorul de cuvant al Patriarhiei a explicat ca "666 e totusi doar o cifra, nu inseamna ca daca e scrisa pe un gard si trecem pe acolo e o problema", ca "Biserica se dezice de atitudinile si declaratiile care au generat confuzie si panica in randul credinciosilor cu privire la presupusele pericole pe care le reprezinta introducerea noilor acte".
In fine, parintele Stoica a anunat ca isi va face "impreuna cu un alt coleg" pasaport biometric si ca nu stie care va fi optiunea parintelui Patriah in aceasta privinta atunci cand ii va expira documentul valabil pe care il detine.
Totusi, "in spiritul democratiei", Biserica va propune Guvernului modificarea legii, astfel incat cei care nu doresc aceste pasapoarte din diferite motive, sa primeasca pasapoarte temporare de tip vechi.

Asta a fost declaratia televizata a reprezentantului Patriarhiei, la capatul celor doua zile de lucrari ale Sinodului. Iata si continutul comunicatul oficial (publicat aici)

1. Ia act de scrisoarea nr. 638 din 28 ianuarie 2009 a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care se solicită o serie de precizări în legătură cu noile paşapoarte electronice care includ date biometrice. (vezi anexa 1).

De asemenea, ia act de lămuririle aduse prin adresa nr.3622071 din 5 februarie 2009 a Ministerului Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte (vezi anexa 2) din care rezultă două asigurări importante:

a. A avea un paşaport este un drept şi nu o obligaţie, paşaportul fiind un document eliberat la cerere pentru cei ce doresc să călătorească în afara spaţiului Uniunii Europene. Astfel, se deduce că cei care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase au libertatea să nu solicite acest nou tip de paşaport;

b. Fiecare cetăţean are dreptul de a cunoaşte în mod direct conţinutul datelor personale incluse în noul paşaport electronic care include date biometrice.

2. Constată că însăşi opinia Comisiei Europene exprimată, la 16 martie 2005, prin Grupul European pentru etica în ştiinţă şi noile tehnologii este împotriva implantării în corpul uman a cip-ului electronic: „utilizarea pentru scopuri nemedicale a implanturilor de informare şi comunicare constituie o potenţială ameninţare la demnitatea umană şi societatea democratică” (pct. 6.4), iar „implanturile destinate supravegherii ... ar putea fi folosite de către autorităţile statale, indivizi sau grupuri pentru a creşte puterea lor asupra altora” (pct. 6.4.4).

3. Întrucât unele persoane au reticenţe faţă de paşapoartele biometrice, se va interveni pe lângă instituţiile Statului Român (Preşedinţie, Parlament, Guvern) cu solicitarea de a se adopta măsurile necesare pentru modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice.

4. În viitor, orice iniţiativă de interes general bisericesc, care provine dintr-o eparhie, trebuie, mai întâi, analizată şi dezbătută la nivelul centrului eparhial şi al sinodului mitropolitan, iar apoi să fie înaintată Sfântului Sinod, spre dezbatere şi hotărâre.

5. Văzând tulburarea provocată de opiniile confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte biometrice, Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mânăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul şi ne va ajuta să săvârşim binele.

Cred ca de fapt indiferent ce decizie ar fi luat Biserica tot s-ar putea gasi, ca intotdeauna, unii care sa condamne. Daca zicea Sinodul ca pasaportul e "unealta diavolului", radea isteric toata crema activistilor pentru democratie, libertate si celelalte (si poate ridicau din sprancene credinciosii care viseaza la permise de calatorie in afara UE).
Acum, s-ar putea sa zica mai mult sau mai putin isteric (am constatat ca isteria e, din pacate, o caracteristica nationala) sa zica deci vreunii crestini ca Biserica face compromisuri de dragul de a nu fi catalogata (iarasi!) drept inapoiata si ingusta.

In ce ma priveste, cred ca isteriile de orice fel pe orice teme sunt paguboase si consuma inutil energia - energie care ar trebui folosita in alte scopuri.
E simplu: crezi ca biometria asta iti asigura pasaportul spre Iad? Iti intrebi duhovnicul si daca iti confirma, renunti la calatoriile in afara UE. Renunti sa-ti innoiesti pasaportul, care e doar un drept nu si o obligatie, cum bine remarca Sinodul. (mai poti renunta cu aceasta ocazie si la carduri bancare, card de identitate si la toate produsele alimentare sau nealimentare care contin coduri de bare, in functie de cat de departe esti dispus sa mergi cu onestitatea deciziei) Apoi, iti vezi linistit in continuare de viata, rugaciune si ascultare.
Crezi ca cipul e inofensiv pe calea mantuirii? Faci acelasi lucru: iti intrebi duhovnicul si daca iti confirma, il folosesti continuare, continuandu-ti in tihna viata, rugaciunea si ascultarea.

Si mai cred ca diavolul e ceva mai subtil decat ne-ar placea sa credem. Am convingerea ca detinerea unui act/card/cip biometric nu e o conditie necesara si suficienta mantuirii ori nemantuirii. Ingrijoratoare e insa tendinta de supraveghere a persoanei spre care ne indreptam - dar asta e cu totul alta discutie. Cat despre "sfarsitul lumii", acum 2000 de ani, Sfantul Ioan Evanghelistul parca spunea ca va veni "in curand". Deci cred si eu ca asa e, se apropie, in curand. Pana atunci, va mai pun inainte si raspunsul Maicii Siluana care a fost intrebata aici daca "acceptarea pasapoartelor biometrice inseamna lepadarea de Hristos".

"Te rog, om drag, pune aceasta intrebare direct lui Dumnezeu, mai intai prin parintele tau duhovnic, apoi in rugaciunea de fiecare seara. Sa-L rogi la fel de frumos cum m-ai rugat pe mine si vei primi raspuns cu siguranta, pentru ca El te iubeste mai mult decat te iubesc eu. Si mai adauga si aceasta intrebare: „Doamne, ce din ce am facut si gandit astazi a fost lepadare de Tine?”.
Apoi primeste tot ce-ti spune constiinta si pocaieste-te!
Apoi, mutumeste-I pentru harul si darul pocaintei si nu deznadajdui! Dar nici sa nu cazi intr-o stare care ti-ar aduce pieire vesnica. Nu uita nici o clipa ca daca Domnul te-a ales sa te nasti in aceste vremuri si tu ai ales sa fii cu El, nu te va parasi! Orice vom patimi, sa fie cu El si in El! Si tot cu El si in El sa ne fie si toata bucuria, de la cea mai simpla pana la cea mai sfanta."

Ruga de miercuri

2009-02-24T14:04:00.000-08:00

Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii, pentru cei mai mult sau mai putin cunoscuti, din jurul nostru, care au nevoie de ajutor.

Un gand de rugaciune astazi pentru

- ierarhii nostri. Miercuri si joi are loc Sinodul BOR care va lua in discutie, intre altele, relatia cu Biserica Greco-Catolica pe fondul disputelor privind retrocedarea bisericilor in litigiu din Ardeal.

- Maria bolnava - mama mea, care dupa cateva zeci de ani de munca intr-un combinat chimic al patriei sufera - tot mai puternic, vad - in urma inhalarii de gaze toxice.

Ruga de miercuri

2009-02-18T12:53:00.000-08:00

Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii, pentru cei mai mult sau mai putin cunoscuti, din jurul nostru.

Pentru ca in 18 februarie 1952 a plecat din lumea asta Valeriu Gafencu - supranumit Sfantul inchisorilor, va propun ca saptamana asta sa ridicam impreuna un gand de rugaciune... mai curand catre el decat pentru el.

Multumesc Ancai pentru ca mi-a amintit asta semnificatie a zilei care acum se inchie. Preiau de pe blogul ei un fragment care povesteste ultimele lui clipe de viata:

"Am trăit atunci o bucurie şi o deplinătate cum rar am mai simţit. Cred că Hristos era prezent în Valeriu şi numai aşa îmi pot explica starea lui de har, cât şi uimirea mea şi a prietenilor care erau de faţă. Cu ultimele puteri mi-a spus:
- În primul rând, gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El fără nici o îndoială. Sunt fericit să mor pentru Hristos. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos va birui toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci furi şi tâlhari caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!
S-a oprit puţin ca să tragă aer în piept. Apoi a continuat:
- Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Rostul suferinţei noastre este schimbarea la faţă a lumii. Creştinătatea trebuie să pună un început nou, mai curat, mai aproape de Adevăr… Rog să mă iertaţi… Să mă ierte orice om faţă de care am greşit cu ceva… Gândesc cu multă dragoste la mama şi surioarele mele. Doresc să meargă pe calea Domnului. Vă rog să aveţi grijă de ele…
Trecuse de orele 12. Afară ningea cu fulgi mari, catifelaţi, care se zbenguiau în văzduh. Bolnavii au servit masa. Valeriu via şi se stingea în acelaşi timp. Respira greu. Vorbea tot mai rar. Eu eram tot mai profund mişcat.
- Ioane, a zis el, să duceţi duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu!
A urmat o pauză îndelungată. S-a congestionat puţin la faţă şi apoi a redevenit senin, frumos, fericit. A putut să mai rostească:
- S-a sfârşit!
A ridicat ochii albaştri spre cer şi am văzut cum se descopereau în ei minuni tot mai adânci, tot mai uimitoare. Totul era făcut din lumină nepământească dar real, un fel de realitate desăvârşită a cărei vedere te face fericit. Plângeam în hohote. Şi-a dat sufletul către orele 13 în ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la Schit au prins să vestească. Lacrimile mele au încetat. Valeriu era frumos, mai frumos ca oricând. Am stins lumânarea mică ce fusese aprinsă în ultimele lui minute de viaţă. L-am îmbrăcat cu hainele părintelui G.. În gură i-am pus, aşa cum mă rugase, o cruce mică de argint pe care o salvase din toate percheziţiile („ca să fiu recunoscut!” mi-a explicat el). A sosit targa. Toţi deţinuţii se aflau în curte în aşteptare. Când am trecut cu el către poartă ne-am oprit, iar ei s-au descoperit şi s-au închinat. L-au luat în primire doi deţinuţi de drept comun care aveau misiunea înmormântărilor. Două zile a fost ţinut în curtea mare, sub fulgii de zăpadă şi a fost îngropat noaptea. O parte din lucruşoarele lui le-a luat temnicerul, dar multe au fost păstrate de prieteni ca amintire. La mormântul lui nu a fost pusă nici o cruce şi nici nu i s-a scris numele nicăieri. Vestea despre viaţa lui a străbătut toate temniţele şi mulţi îl pomenesc cu evlavie. Amin. "

Ion Ianolide - “Întoarcerea la Hristos”

Sergiu

2009-02-15T13:07:00.000-08:00

Scriam aici - la Ruga de miercurea trecuta - despre Sergiu, un tanar din Bacau care voia sa se sinucida in 14 februarie. A trimis un mesaj aici, adica pe site-ul Maicii Siluana, in care isi anunta "a doua si ultima tentativa de sinucidere". In ziua in care ar fi urmat sa puna gandul in practica a trimis un nou mesaj, pe acelasi site de consiliere al Maicii. Il postez, spre slava Domnului si spre intelegerea puterii impreuna-rugaciunii:

Sarut mana, Maica Siluana!

Sunt baiatul care ar fi trebuit sa faca acel gest astazi 14 februarie 2009, dar nu stiu cum, sincer nu pot sa imi explic, am inceput sa am o teama deoarece la prima tentativa nu am avut frica deloc, insa acum am asa o stare de frica, uneori simt cum mi se molesesc picioarele; nu am m-ai patit asa ceva pana acum. Poate este cumva din cauza ca atat de multi oameni s-au rugat pentru mine. Sincer nu imi pot explica, este prima data cand patesc asa ceva, acum cand scriu aceste versuri plang un pic. Nu stiu de ce dar plang de simt si lacrimile ce gust au. Am zis: Doamne daca acesta este semnalul de a nu face gestul promit ca nu te voi m-ai dezamagi si iti voi multumi.

Vreau sa multumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine. Simt asa o usurare in suflet ca si cum m-as fi nascut acum pentru prima data, nu stiu de ce.

Sergiu

Ruga de miercuri

2009-02-11T13:17:00.001-08:00

Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii, pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor. Asadar, saptamana asta, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- Sergiu, un tanar din Bacau care vrea sa se sinucida in 14 februarie. A trimis un mesaj aici, adica pe site-ul Maicii Siluana, in care isi anunta "a doua si ultima tentativa de sinucidere". Sa nu ii fie asa. Domnul sa ii incalzeasca si mangaie inima ranita.

- Luca, un tanar care a suferit recent o operatie pe inima

- Cosmin, un alt tanar care a primit zilele astea vestea mortii tatalui lui, care nu e crestin practicant si care deocamdata nu stie cum sa traiasca acesta experienta, decat prin negare...

Scrisoare deschisa Ministrului Sanatatii

2009-02-11T08:45:00.000-08:00

Cei care aveti televizor ori mai rasfoiti ziare, asistati vreand-nevrand la despicarea in varii fire a sistemul sanitar romanesc. Pe scurt: cat de prosti sunt doctorii si cum trebuie asmutiti pacientii impotriva lor.
Au fost relatate, cu specific entuziasm isteric, cazurile (tragice, de altfel...) ale unor oameni care au murit la scurt timp dupa ce le-a fost refuzata internarea ori in vreme ce erau trimisi de la un spital la altul. O femeie si fatul pe care il purta au murit pe masa de travaliu pentru ca singurul medic ginecolog din spital nu era acolo. Completez cu un detaliu: doctorul plecase acasa dupa o garda de 36 de ore! In fine, e un subiect bun de exploatat, deci presa spumega – drept urmare autoritatile se simt datoare sa para responsabile: cativa medici au fost demisi.

Si atat.
Bun. Si mai departe? Sa ne intelegem, nu tin nimanui partea (nici a medicilor, nici a pacientilor, cu atat mai putin a pretinselor mass-media), dar simt nevoia sa pledez pentru o privire ceva mai adanca asupra situatiei.
Stim ca exista medici incompetenti. Dar sa depasim putin discutia asta. Am dat, intamplator, peste scrisoarea deschisa a unui medic din Bucuresti adresata Ministrul sanatatii - a facut valva in lumea medicala, dar cam atat. E scrisa de seful sectiei de Chirurgie Toracica de la Spitalul Municipal Bucuresti.
L-am cunoscut pe omu asta si va recomand cu toata seriozitatea, cititi-o… Poate ajuta sa intelegem un pic mai bine ce se intampla in spitalele din tara asta!
O gasiti aici: http://sebastian-corn.tapirul.net/370/scrisoare-deschisa-ministrului-sanatatii-un-autodafe/
Adaug ca in Romania nu exista un Ghid de practica pentru medici. Ministerul Sanatatii se multumeste, insa, sa demita din cand in cand cate un director de spital, in urma unor vizite inopinate (care dau atat de bine la imagine).

Normele europene privind clasificarea urgentelor au fost introduse luna trecuta, dupa ce un medic ar fi gresit nerespectand niste reguli inexistente in Romania.

Mai adaug doar ca in Romania bugetul alocat sanatatii e de 4 la suta din Produsul intern brut, in conditiile in care media europeana e de 8 procente. Numai ca PIB-ul Romaniei e de 10 ori mai mic decat al Uniunii. Asadar, pretinsa reforma a sanatatii ar trebui facuta cu de 20 de ori mai putini bani decat intr-o tara in care sistemul functioneaza.

Dincolo de subfinantare, nu exista sustinere politica pentru reformarea sistemului, cum nici cativa oameni responsabili care sa intocmeasca un plan de restructurare. Sa zica ce, cum, cand, de cine, cu ce bani... ar trebui facut.

Ruga de miercuri

2009-02-03T13:54:00.000-08:00

- Geo, un tanar coleg de la serviciu care a facut pneumonie dupa Craciun, urmata de spitalizare si apoi multe complicatii. Zilele astea medicii au descoperit ca i s-a format un chist pe unul dintre plamani si ar fi nevoie de extirpare chirurghicala... Intre timp, sotia i-a nascut primul lor copil...

- pentru Ileana si fetita ei bolnava, Maria. E tulburator exemplul trairii lor si al durerii de dincolo de cuvinte...

SOS molii!!!!

2009-02-01T15:00:00.000-08:00

Dragelor, am nevoie de ajutor: am zarit prin casa asta in care m-am mutat de curand molii:((
Si nu cred ca o sa convietuim in pace, deci ajutati-ma sa le starpesc. Nu pot sa dau cu spray toata ziua ca o sa mor eu inaintea lor.. S-a mai izbit cineva de zburatoarele astea, aveti vreo metoda minune?

Leapsa de la Anca

2009-02-01T04:54:00.000-08:00

M-am pomenit cu o leapsa de la Anca, asa ca raspund cu drag provocarii.
Deci: care sunt lucrurile pe care nu ti-ai dori in veci sa le vezi la tine in casa (in materie de amenajari si decoratiuni interioare)?

In primul rand marturisesc ca imi doresc o casa, dar asta nu inseamna ca nu am deja fantezii cu privire la decoratul ei:)) (...sa mai adaug ca visez la o casa, nu la un apartament?)
Zicea Anca de spatii largi, luminoase si aerisite (de care ea are parte din belsug in faina casuta;). Ei bine, cam asa imi doresc si eu...
- mi-ar placea dressing, ca sa nu mai vad sifoniere pt haine (oricum, imi displac feluritele soiuri de mobile inutile si ingramadite)
- sa nu vad obiecte de plastic (decorative ori nedecorative), nici bibelouri, mileuri, tablouri, vitrine cu vase, jaluzele...
- nu imi plac materialele reci - indiferent la ce ar fi folosite (marmura, otel, sticla multa...)
- si, in fine, nu imi plac bucatariile si baile mici!!! as vrea ca bucataria mea sa fie maaaare, luminoasa, si bineinteles calda;) iar baia spatioasa si vesela.

Sigur ca o sa imi spuneti ca exista multe ingradiri care o sa imi limiteze fanteziile. Stiu asta.. Dar nu e interzis sa visezi, nu? ;)
Dau mai departe leapsa la Ramona si Irinuca.

Un uluitor apel (la avort)

2009-02-01T03:31:00.000-08:00

Cuplurile care fac mai mult de doi copii sunt 'iresponsabile', deoarece creeaza o povara de nesuportat pentru mediul inconjurator -- sustine consilierul britanic pentru probleme de mediu.

E o informatie care mi-a strapezit ochii in asta cu pace (pana acum) duminica (si pe care am gasit-o la Hotnews, preluata din timesonline.com). Cititi, dara, si luati aminte:

"Jonathon Porritt, care conduce comisia guvernamentala pentru dezvoltare sustenabila, sustine ca limitarea cresterii populatiei prin metode contraceptive si legalizarea avortului ar trebui sa se afle in centrul politicilor mondiale de lupta impotriva incalzirii globale.
El afirma ca liderii politici si activistii pentru mediu ar trebui sa renunte la ascunderea adevaratei probleme: incalzirea globala este cauzata de expansiunea continua a populatiei. Un raport al comisiei, care va fi publicat luna viitoare, afirma ca guvernele trebuie sa promoveze politici de reducere a populatiei printr-o mai buna planificare familiala.
"Cred ca vom alege o pozitie prin care sa le spunem oamenilor ca a avea mai mult de doi copii este iresponsabil".
Optimum Population Trust, un grup condus de Porritt, afirma ca doxidul de carbon produs de fiecare copil nascut in Marea Britanie, de-a lungul vietii, este echivalentul cantitatii absorbite de de doi acri si jumatate de padure de stejari batrani."

Deci nu trebuie sa renuntam la nimic din cele care ne intoxica si au intoxicat pana la sufocare pamantul asta. Ci doar, pentru inceput, sa renuntam la copii. Va veni, poate, si vremea cand ni se va sugera sa impuscam batranii?!

Casatoria crestina - ratiune sau indragostire?

2008-12-17T13:21:00.000-08:00

De curand, cineva m-a intrebat care cred eu ca e fundamentul casatoriei crestine: clasica indragostire ori mai curand cumpatata ratiune?

Adica un crestin care isi cauta o sotie pentru vesnicie, in Hristos, ce trebuie sa astepte? Sa se indragosteasca? Sa se indragosteasca de o fata care sa traiasca in acelasi duh de credinta si bucurie cu el? Sau e destul sa caute o fata care sa aiba toate premisele unei viitoare crestine sotii - alaturi de care sa invete, impreuna, adevarata iubire?
Eu, de fapt eu ce astept cand imi doresc sa nu ma ia de mana decat de va fi spre a ne mantui impreuna?

...Mi-am dat seama ca eu nu (mai) cred neaparat în îndrăgostire ca în ceva esenţial. Cred în iubire şi cred că iubirea e complet diferită de îndrăgostire. Cea din urmă e emoţie (cel mai adesea iraţională, pe care nu o poţi explica şi care te poate "trăsni" când te aştepţi mai puţin).
Iar iubirea e dar, e asemănare cu Hristos, pentru că "Dumnezeu e Iubire". Însă iubirea nu e basm, e (împreună) lucrare. E dulce si amara. E sfasietoare si mangaietoare. Iubirea nu e emoţie, e stare a sufletului. Nu vine şi trece, dar nici nu rămâne dacă nu te îngrijeşti de ea, dacă nu te jertfeşti, dacă nu dăruieşti deplin, fără condiţii, fără teamă.

Dar asta nu înseamnă să te îngropi în suferinţă pentru ceea ce ţi-ai fi dorit să fie "subiectul" iubirii tale, pentru că iubirea nu e umilinţă.

Cred că ne e îngăduit să suferim pe urma a ceea ce noi numim iubiri ratate ca să învăţăm până la urmă Iubirea adevărată, spre care tânjim din fire. Suferim ori bajbaim pentru că nu ne învaţă nimeni să iubim. Poate ar fi bine să se predea la scoala despre taina iubirii, să se vorbească mai des despre asta în Biserică. Şi poate ar trebui, noi înşine, fiecare (şi eu sunt prima) să căutam mai mult, să ne rugăm mai mult să aflam răspunsul.

Poate avem nevoie să ne înveţe cineva mai degrabă cum NU se iubeşte decât cum se iubeşte; cum să distingem iubirea de atracţie, cum să nu confundăm iubirea cu teama de singurătate, cu nevoia de apreciere (sau de autoritate), cu nevoia de a intra în "rândul lumii", cum să nu ne mai temem de noi înşine, cum să fim oneşti cu noi şi cu celalalt, cum să nu (mai) acceptam surogate, cum să ne păstram demnitatea - demnitatea umană şi demnitatea duhovnicească.

Cred ca iubirea e temelia casatoriei crestine. Si e asa pentru ca temelia casatoriei crestine e Hristos, iar Hristos e Iubire. Numai ca iubirea nu apare si nici nu dispare singura (ca indragostirea), cum nici Hristos nu apare si dispare decat in masura in care Il primim sau Il alungam. Poate in iubire e mai mult vorba de lucrare decat de indragosteala. Adica nu stiu de ni se poate intampla vreunuia sa iubim la nemurire in afara vointei, de la sine... Dar putem cere putere de la Dumnezeu sa iubimc pana la capat.

Iata ce spunea Maica Siluana unor tineri cu aceleasi (vesnice:) framantari:

"De multe ori, luxul de a se îndrăgosti îi costă forte mult pe oameni! Dar numai dacă se căsătoresc înainte de a trece starea aceea de atracţie iraţională.

De aceea, iubirea începe după ce trece starea de îndrăgostire.

Dar acestă stare ne face atenţi la cineva şi, prin atenţie, descoperim taina persoanei sale. Am cunoscut atâtea victime ale unor “mari iubiri” sfârşite în căsnicii “pasionale”, cu gelozie, bătăi, jigniri, umiliri, încât vă recomand ca atunci când vă permiteţi luxul de care vorbiţi, să vă rugaţi mult, să culegeţi informaţii despre Făt Frumos, sau Ileana Cosânzeana şi să aveţi răbdare.

Nu cred că e o soluţie să vă căsătoriţi fără a vă iubi! Dar merită să fii atent(ă) la omul pe care poate nu-l vezi pentru că nu seamănă cu “prototipul”!"

In alta parte, tot Maica, zicea asa:

"Indrăgosteala aceasta este o efervescenţă a psihicului – emoţii, sentimente, idealuri, gânduri, vise, toate astea ţin de psihismul nostru, dar n-are nici o legătură cu duhul nostru – duhul nostru, care vrea pacea, care vrea mântuirea, care vrea iubirea de vrăjmaşi, care vrea să se sfinţească. N-are, şi nici nu poţi să-i spui unui tânăr înfierbântat de dragoste, despre asta, atunci. Dar va veni vremea când el o să spună: „Vai de mine! Dar minunea mea nu mai e minune!” Şi atunci trebuie să-i spui: „Uite, ai primit har, la cununie, să descoperi minunea lui Dumnezeu, nu minunea ta! Că minunea ta era proiectată, era construită, era rezultatul efervescenţei hormonale şi imaginative”, nu? Că suntem oameni plini de creativitate în toate domeniile sufletului nostru, în toate puterile lui."

In tot cazul, se cade sa consemnez ca eu inca mai caut sa deslusesc mestesugul adevaratei iubiri si-al bucuriei in Hristos.

Poate ma ajutati, rogu-va, sa implinim o concluzie.
Care credeti sa fie temelia casatoriei crestine? Indragostire, ratiune... drepta socoteala?

Rugaciunea de miercuri

2008-12-16T14:01:00.000-08:00

Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii, pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor.
Asadar, saptamana asta, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- Maica Siluana - e gandul unei prietene care afland de impreuna-ruga noastra mi-a spus simplu: "e un om ca si noi care are nevoie de rugaciunile noastre, asa cum noi avem de sfaturile ei". Si, as adauga eu, e un om care se jertfeste atat pentru noi, cei din juru-i.

- Felix, un coleg de serviciu care la 35 de ani a facut o semi-pareza faciala. Nu se stie de ce, nu se stie exact ce se va intampla de aici inainte.

- si toti bolnavii care sunt in spitale in aste zile de post care in curand vor fi zile de sarbatoare. Am colindat cu ASCOR-ul serile trecute si am intrezarit multa durere, parca mai multa durere sufleteasca decat trupeasca.
Domnul sa-i miluiasca si sa-i mangaie pe toti si pe fiecare!

(o sa revin cu o postare - si poze, sper - de la colindat. bucurie!)

Planul lui Dumnezeu cu omul

2008-12-12T13:08:00.000-08:00

"Dumnezeu are un plan pentru fiecare om, cat ar fi el de umil. Un plan, adica o semnificatie a vietii lui, un lucru de realizat, o „opera” de creat. Omul poate afla planul pe care i l-a incredintat Dumnezeu prin rugaciune, nu spunand lui Dumnezeu ce vrea el, nu cerand lui Dumnezeu anumite lucruri – ci ascultand ce-i spune El” – Pr Arsenie Boca

Rugaciunea de seara

2008-12-11T13:55:00.000-08:00

Acum o luna, publicam aici o invitatie la rugaciune din partea Maicii Siluana. O reiau, spre aducere aminte, dupa care revin cu o completare:

"Va invit iarasi pe toti la o scurta rugaciune (2-5 minute macar) cu „Doamne Iisuse”, in fiecare seara, la ora 22, acolo unde ne aflam fiecare!"

"Rasfoind" pagina de internet a Centrului de Consiliere Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, am gasit aici urmatoarea precizare:

" Multumesc pentru intalnirea in Numele Domnului tuturor celor care sunteti si va adaugati la aceasta rugaciune. La noi in obste, dureaza acum cam un sfert de ora, asa ca ne mai gasiti si daca intarziati putin! Dar parca ne strigam unii pe altii, nu?
Noi spunem, pe rand, dupa rugaciunile incepatoare, de cate 10 ori „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi si pe toata lumea ta” apoi, pentru cei ce se roaga impreuna cu noi si terminam cu „Sub milostivirea ta, scapam…”.

Despre relatiile dintre oameni

2008-12-11T13:34:00.000-08:00

Mi-a atras atentia un mesaj postat pe site-ul Maicii Siluana pe care il reproduc aici. E cuvantul unui parinte rus despre delicatetea la care suntem chemati in relatia cu ceilalti:

„De vei intra in vistieria unei cetati care doarme, nu ti se va ierta niciodata.

Nu patrunde hoteste in inima omului, daca iti dai seama ca nu i-o poti face sa dea roade de dragoste si pace intru Domnul.

Daca reusesti sa castigi increderea cuiva, iti asumi prin aceasta o imensa raspundere.

Legile omenesti ne obliga sa nu atentam la sanatatea, la averea si la linistea aproapelui nostru.

Cu atat mai mult noi, crestinii, trebuie sa avem grija sa nu atentam la puritatea vietii spirituale din inima omului si a bunelor deprinderi.

Omul tainic, launtric, cel din inima, reprezinta inaintea lui Dumnezeu cea mai mare bogatie; este chipul Lui. Cinsteste chipul lui Dumnezeu in om, ca sa nu-L manii pe Prototipul sau – Dumnezeu Insusi”.

(Luminatorul de sub obroc – Viata si nevointele Pr. Petru Serioghin )

Rugaciunea de miercuri

2008-12-10T12:51:00.000-08:00

Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor.
Asadar, saptamana asta, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- Alexei, patriahul Rusiei, care a fost inmormantat ieri - despre care a inceput deja sa se scrie si sa se vorbeasca vrute si nevrute pe care nu le mai consemnez aici.

- Ticu (Dumitrescu), inca unul dintre putinii martori ai luptei anti-comuniste din Romania care a plecat dintre noi

- Anca (Parghel) cunoscuta cantareata de muzica jazz pentru care Ramona ne ruga sa ridicam o rugaciune saptamana trecuta, cand inca se lupta sa traiasca

Domnul sa-i odihneasca!

Madrigal

2008-12-07T13:08:00.001-08:00

Corul Madrigal a sarbatorit astazi 45 de ani de activitate printr-un concert aniversar, la Ateneul Roman. Am avut bucuria sa fiu acolo - multumita unei prietene care a luat bilete.
Au fost cateva ceasuri de bucurie calda, care-au trecut ca minutele.
Muzica clasica, bizantina, muzica romaneasca veche si, in fine, colinde - imbinate duios, uneori cantate aproape soptit. Mi-am dorit sa incremeasca suflarea din sala, sa nu se mai foiasca, sa nu mai resprire. Pe alocuri mi s-a implinit dorinta: au fost momente cand sunete duioase si delicate au oprit si clipirea (despre celelalte in alta poveste - despre educatia culturala si educatia in general a romanului si mai cu seama a crestinului drept-slavitor:)

" Madrigalul (fr. madrigal, it. madrigale) este o poezie lirică de proporţii reduse cu caracter idilic sau galant, care exprimă sentimente delicate sau complimente galante (adresate unei femei). La origine, madrigalul, a fost un cântec pastoral compus pentru mai multe voci. Madrigalul presupune spirit şi virtuozitate, deoarece autorul face complimente femeii iubite, dovedind ingeniozitate în conţinut şi preţiozitate în expresie. Din madrigalul poetic s-a desprins madrigalul muzical, o compoziţie muzicală polifonică, de natură lirică, executată, de regulă, fără acompaniament instrumental. " (Wikipedia)

Ce mi-a adus Sfantul

2008-12-07T07:27:00.000-08:00

O binecuvantata zi adusu-mi-a!
O Sfanta Liturghie de sarbatoare pentru parohia noastra (inchinata Sfantului Nicolae), la care ne-am impartasit mai toata biserica; apoi, o masa si o dupa-masa de praznic crestinesc.
O bucurie tihnita si statornica, in preajma unor oameni pe care ii primisem in inima, desi pe unii dintre ei nu-i intalnisem inca. Dar, vorba parintelui Noica, parca ii cunosteam esential.

Ne-am adunat - la Anca - o mana de oameni, sa ne bucuram unii de altii si dimpreuna de Domnul. Am cautat sa gandim frumos, la tara, intr-o dulce casa, printre picuri de roua:)

Multumesc Bunului Nicolae si voua.
Ce dar desavarsit, prietenia in Hristos...

Despre modestie - mai e la moda?

2008-12-03T11:03:00.000-08:00

Va uitati la poza Annei Naomi, o adolescenta crestina din America. Scrie pe Maidens of Worth unde - alaturi de alte tinere - vorbeste despre purtarea femeii crestine.
In lumea nebuna a mileniului trei, niste copile de aiurea invita la nici mai mult nici mai putin decat la MODESTIE. Mi-a placut mesajul si am pus pe coloana din stanga o poza cu trimitere catre acest blog. Traduc aici o parte din argumentele lor (le gasiti aici):

Femeia ar trebui sa se imbrace cu buna-cuviinta si modestie, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "Femeia sa aiba imbracaminte cuviincioasa, facandu-si podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par impletit si din aur sau din margaritare sau din vesminte de mult pret, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu" (I Timotei 9-10)

Femeia nu ar trebui sa isi expuna trupul ci sa-l pazeasca.

Sa nu uitam ca modestia adevarata vine din inima si tine atat de atitudine cat si de felul in care te imbraci. O femeie ar trebui deopotriva sa se imbrace cu modestie, sa se poarte cu modestie, sa umble cu modestie, sa vorbeasca cu modestie. Iar modestia e completata intotdeauna de discretie.

Femeia trebuie sa se poarte cu discretie si demnitate in toate "Inel de aur in ratul porcului, asa este femeia frumoasa si fara de minte" (Pildele lui Solomon 11, 22)

Felul in care ne imbracam vorbeste despre noi, e o marturie a noastra in fata celorlalti. Desigur modesta nu poate fi redusa la niste reguli stricte, insa in ce priveste infatisarea trebuie sa ne ghidam dupa niste recomandari.

E de datoria femeii sa nu agreseze vizual barbatul prin infatisarea ei, prin felul in care se poarta si imbraca. Sa ne infatisam in fata barbatilor cu buna cuviinta, ca niste surori ale lor in Hristos.

Femeia sa se imbrace in asa fel incat sa dea slava Domnului, nu trupului.
Modestia, inocenta, feminitatea vor fi intotdeauna la moda. Iar modestia nu inseamna demodare; nu trebuie sa ai parul pana la brau si rochia pana la glezne ca sa treci drept modesta.

Cea mai de pret podoaba a femeii e teama de Domnul: "Inselator e farmecul si desarta e frumusetea. Femeia care se teme de Domnul trebuie laudata!" (Pildele lui Solomon, 31,30)

M-au pus pe ganduri randurile astea... Ma tem ca in lumea noastra sunt atat de pervertite valorile, incat nici nu mai stim sa le definim.
Ce e modestia?
Ce sunt delicatetea, smerenia, buna-cuviinta? Doar niste concepte old fashioned?
De ce adesea (ne) lipsesc? De ce mai curand am umbla cu ochii plecati si capul intr-o parte decat sa invatam adevarata modestie a feminitatii care nu sta neaparat (sau numai) in aparente?
De ce greu mai distingem un om trist de un om modest, unul smerit de altul doar complexat, de ce nu mai e la moda modestia?

Rugaciunea de miercuri

2008-12-02T13:39:00.001-08:00

Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor.
Asadar, saptamana asta, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- batranica din Piata Victoriei din Bucuresti care inca mai vinde flori (deja vestejite) din gradina ei, desi sunt inghetate si ea si ele. Nu stiu cum o chema, dar ii sclipesc ochisorii cand te apropii si o intrebi ceva, mai curand decat daca ii dai, in treacat, o bancnota.

- pentru Eugen - tanarul de 29 de ani din Constanta care a murit sambata, la cateva zile dupa ce ii ceruse presedintelui Basescu permisiunea de a fi eutanasiat. Era grav bolnav si singur de multi ani. Va fi inmormantat joi.

Adaugat listei pe cei care-i purtati in gand si-n inimi.

Ziua Nationala

2008-11-30T06:11:00.000-08:00

Sa fie azi sau maine?
Ne varsam adesea amarul (poate pe buna dreptate) blamand tara asta si naravurile oamenilor ei, dar daca ar fi sa gasim numai un motiv pentru care sa fim recunoscatori ca ne-am nascut in acest neam, e acela ca suntem crestini dintru inceput. Oare nu e ziua Sfantului Andrei ziua acestui neam, ziua increstinarii si a renasterii in Adevar? Iata, am primit adevarul din vremea Mantuitorului, de la unul dintre Apostolii Sai.

Am ajuns prima oara la Pestera Sfantului Andrei vara asta. Dupa un drum lung.. Pornit din Brasov, oprit in Bucuresti... leganat pe Dunare. Era cald si eram osteniti. Am imbucat ceva merinde, ferind cainii si viespile ce ne dadeau tarcoale... Si ne-am racorit in Pestera - un spatiu fara timp in care putea incapea tot neamul si toate veacurile de la inceputurile lui pana astazi.
Multi ani - cei care nu-i purtati numele, e si ziua voastra!

De ce postim?

2008-11-26T13:01:00.000-08:00

Alexandrina ne-a intrebat pe blogul Nataliei de ce postim, cautand sa afle de ce ar posti si ea. O sa incerc sa raspund de ce postesc eu, desi cred ca postul e o experienta personala, o traire - deci nu poate fi prea mult argumentata si justificata.

Alexandrina draga, daca vrei sa stii daca si de ce ar trebui sa postesti, te rog intreaba-L tu pe Doamne. Spune-I ca vrei sa afli rostul postului, povesteste-I cum ai mai incercat sa tii post si cum ti-a fost, spune-I ce simti si roaga-L sa iti desluseasca ce nu intelegi. Raspunsul va veni dinauntrul tau, nu din afara. Va pune Domnul raspunsul in inima ta. Dar ca sa il primesti, trebuie sa ai o relatie buna cu inima ta. Adica sa stii sa intelegi graiul inimii, atunci cand ea iti va sopti raspunsul pe care Domnul il va pune acolo pentru tine si numai pentru tine. (spun asta pentru ca de pilda eu si inima mea mai avem uneori probleme de comunicare:)

In ce ma priveste, Tatal meu si al tau mi-a aratat ca postul e in firea trupului si-a mintii mele. Postind, am aflat o bucurie pe care nu am de unde sa o iau si unde sa o pun. Care nu e de la mine si care nu poate fi explicata rational. Nu pot sa explic cuiva logic ca eu ma bucur cand aleg sa nu mananc niste alimente care in mod normal imi plac. Nu stiu daca ma pricep sa explic ca simt postul ca pe ceva firesc. Nu postul ca regim alimentar, ci postul ca stare. E o stare care te impaca cu tine. Si, impacat cu tine, parca te impaci mai bine si cu ceilalti, si cu Domnul.
Tot postul, e uneori o incercare. Te pune fata in fata cu tine, asa cum esti cu adevarat. Nu asa cum ai vrea sa fii, nu asa cum vrei sa pari. Ci asa cum esti, despuiat de pareri si impresii - gol, neputincios, mic.
Sigur ca postul e o porunca a Bisericii si nu te poti numi fiu al Bisericii daca nu asculti de Biserica. Dar mie nu imi place cuvantul asta "porunca" -- porunca e atunci cand cineva te obliga sa faci ceva si apoi te pedepseste daca nu ai facut. Ori aici nu e asa. Domnul nu are nevoie de postul nimani. Crezi ca ii folosete la ceva lui Dumnezeu cand refuz eu o prajitura? Dar stii ce lectie de maturitate poate fi sa iti refuzi ceva ce iti place? Iar sa ma maturizez imi e de folos mie. Toate invataturile Bisericii ne atrag atentia doar catre ceea ce ne e firesc si de folos. Toate asa-numitele porunci, sunt mai curand conditii pentru a ajunge la armonie cu tine. Sunt trepte spre maturitatea duhovniceasca.
Stii, am asteptat cu emotie postul asta. Tinand aceste porunci ale Bisericii, te apropii cumva tainic si delicat de toti ceilalti care le tin si ei. Refuzandu-ti ceva, daruind ceva, inveti ca bucuria are mai multe gusturi. Te sensibilizesti, te slefuiesti cumva, te descoperi. Si abia apoi incepi sa ii descoperi cu adevarat si pe ceilalti.

Te imbratisez, Alexandrina. Si multumesc ca mi-ai dat prilejul sa imi amintesc de rostul si rodul postului.

Domnul sa-ti binecuvanteze cautarea,
Bucurie!

Rugaciunea de miercuri

2008-11-25T12:20:00.000-08:00

Ma alatur initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor.
Asadar, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- parintele Teofil Paraian, care - cum am scris pe cbox - nu a mai putut sustine Conferinta programata pentru marti - 25 noiembrie (la Bucuresti), din cauza ca s-a imbolnavit. Sa ne rugam pentru sanatatea sfintiei sale.

- parintii fetelor de clasa a 4-a din Romania, care de doua zile sunt pusi in fata unei noi alegeri despre care putini au suficiente informatii: sa isi vaccineze copiii impotriva cancerului de col uterin. Domnul le lumineze mintea sa ia decizia potrivita, si Maica Domnului le pazeasca de orice rau pe fetitele care au fost deja sau vor fi vaccinate.

Va invit sa completati lista.

Cum ne spovedim?

2008-11-24T10:48:00.000-08:00

Tot la a treia seara filocalica (despre care am scris aici) cineva l-a intrebat pe parintele Vasile Gavrila despre spovedanie. Cum ar trebui sa ne spovedim?
Si ne-a marturisit parintele Vasile ca l-a intrebat chiar sfintia sa acelasi lucru pe un alt parinte - Arsenie Papacioc. "Cum ar trebui sa ne spovedim - pe larg, rezumat, cu lista sau fara, cu context, cu detalii, citind un Indreptar....?" Iar parintele Arsenie i-a spus asa: "Pacatul trebuie marturisit in gustul si-n mustul lui."

Si a continuat parintele Vasile:

"Pacatul trebuie marturisit in gust - adica marturisind ce ai simtit cand l-ai facut si in must - adica spunand cum il vezi si cum te vezi acum, din mocirla in care le-a adus. Trebuie marturisite starea si mizeria. In realitate nu exista pacate mari si pacate mici, cum nu exista clasificare a pacatelor. Pacat e tot ceea ce ne desparte de Dumnezeu - oricat de grav sau de neinsemnat ar fi. Cel mai mare pacat din viata ta este pacatul care te desparte de Tatal tau. E gresit cand spunem uneori ca Dumnezeu ne intoarce spatele - asta nu se intampla niciodata; in realitate doar noi suntem cei care, prin pacat, ii intoarcem spatele Lui. Nu conteaza de ce am facut pacatul, nu conteaza decat starea in care ne-a adus. Nu are importanta daca facem sau nu liste cu pacatele inainte de spovedanie, dar e important sa nu cadem nici in patima rigurozitatii. Talharul de pe cruce n-a avut Indreptar de Spovedanie si nici nu si-a insirat toate pacatele vietii. Dar a fost in starea de cainta adevarata. Nu avem nevoie de cinci ore ca la psiholog sa ne marturisim; in fata lui Hristos conteaza doar inima cu care te spovedesti, iar El iti raspunde tot in inima. Deci nu scotociti dupa formulari ale pacatelor. Cautati sa vedeti ce va desparte de Dumnezeu si marturisiti simplu, in felul vostru unic fiecaruia fapta sau gandul - mare sau mic, regasit sau nu in carti, scris sau nescris pe lista..."

A treia seara filocalica

2008-11-23T11:50:00.000-08:00

Parintele Viorel Holbea a vorbit despre "Anamneza, intre chronos si kairos". O tema enuntata in trei cuvinte, dintre care niciunul in DEX:) Parintele Vasile cred ca mi-a citit gandurile: "sa nu va temeti ca nu o sa intelegeti, suna asa mai dogmatico-academic, da' sa vedeti ce frumos explica parintele...". Si a avut dreptate:) Frumos a explicat parintele! Sa vedem acum ce se va fi legat de mine... neteoloaga si din ce in ce mai putin iubitoare a limbajelor academice.

Pentru inceput, traducerea temei: "Aducerea aminte, intre vreme si timp". Acum traducerea traducerii: "aducerea aminte" - adica retrairea unor idei/simtiri din perspectiva crestina; "timp" - adica ceea ce masuram noi, oamenii; si "vreme" - adica ceea ceea ce masoara Domnul. Am vorbit, deci, la a treia Seara filocalica despre aducerea aminte duhovniceasca, intre timpul nostru si timpul nemasurat.
Adanca si greu de rezumat tema - in jurul careia s-a inchegat un dialog frumos. Incerc sa redau cateva franturi macar:

"Uneori ne aducem aminte de locuri sau oameni pe care i-am iubit. E firesc - e aducerea aminte omeneasca. Alteori, chiar daca ei nu mai traiesc, ii simtim atat de aproape, incat intram in legatura cu ei. Cateodata, insa, "intalnirea" cu oameni sau cu Sfinti pe care nu i-am cunoscut omeneste, e mai puternica decat o intalnire aievea. E "aducerea aminte" duhovniceasca. Alteori, ni se pare ca "ne aducem aminte" lucuri pe care nu le-am citit nicaieri. Maria Egipteanca recita psalmi, desi nu ii citise vreodata. Parintele Paisie Aghioritul i-a spus unui preot scolit care venise cu un pretins argument din Sf Ioan Gura de Aur "Eu nu l-am citit pe Sf Ioan, dar el nu a spus asta!". Stia ce scrisese Sfantul Ioan, desi nu il citise! In Sfanta Liturghie se spune:
„Aducându-ne aminte: de Cruce, de groapă, de Învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire..."
Deci nu ne "aducem aminte" doar de cele pe care nu le-am cunoscut si trait cronologic (Cruce, Inviere), ci si de cele care inca nu s-au intamplat (a doua venire)!"

Ce e aducerea aminte duhovniceasca si se supune ori ba legilor "timpului" omenesc?

"Icoana aducerii aminte - anamnezei - ar putea fi icoana Intoarecerii fiului risipitor. Aducerea aminte duhovniceasca e intoarcerea acasa. E revenirea in sine, trairea - in afara spatiului si-a timpului fizic - a unor evenimente duhovnicesti. Cand Maria Egipteanca "si-a adus aminte" Psalmii pe care nu-i citise niciodata, ea de fapt si-a venit in fire, s-a unit cu firea ei, in care fire era Insusi Hristos. Cand Parintele Paisie stia ce scrisese Sf Ioan Gura de Aur, era de fapt in comuniune - atemporala si aspatiala - cu Sf Ioan. Duhovniceste, aducerea aminte este o intoarcere acasa."

E ca si cum Hristos e centrul unui cerc, iar oamenii, din toate timpurile, sunt puncte pe razele acestui cerc. Cu cat ma apropii mai mult de Hristos, centrul, cu atat ma apropii si de ceilalti. Cu cat ma contopesc si traiesc in Hristos, traiesc si ma contopesc cu El si cu ceilalti care traiesc in El. Spunea parintele Rafail Noica "eu sunt un tu pana la urma. eu te cunosc esential". Iarasi, spunea Maica Siluana, suntem ca niste noduri intr-o retea. Suntem conectati unul la celalalt atata vreme cat ramanem in retea, ne impartasim unii din cunostinta celorlalti, "ne aducem aminte" ce nu am trait pentru ca intram in comuniune. Intram in dialog cu Dumnezeu si cu Sfintii, "cunoastem" ce nu s-a intamplat inca. E o taina a comuniunii acesta aducere aminte duhovniceasca, aceasta revenire acasa. Iar aceasta comuniune ne face contemporani deopotriva cu cei de langa noi, cu oameni care au trait acum o mie de ani si cu cei care nu s-au nascut inca.

Timp - Vreme

"Cand citesc marturia unui martir si il simt apoi pe acela in viata mea, cand simt cum Domnul ma ia de mana, ca imi raspunde, cand am un dialog real cu un Sfant, nu mai vorbim de timp, ci de vreme. Vremea e a lui Hristos. Se spune inainte de inceputul Liturghiei: "Vremea e sa slujim Domnului". Cand intram in VREME, iesim din TIMP, nu mai conteaza cat e ceasul - devenim contemporani cu Hristos si cu toti cei din Vreme. Doar in Vreme gustam prezenta lui Dumnezeu, prezenta sfintilor"

Unde se aduna laolalta aducerile aminte duhovnicesti?

"In Sfanta Liturghie. Adevarata traire este in prezenta permanenta a lui Hristos. Atunci intram in Vreme si devenim contemporani cu El. Doar in Sf Liturghie "ne aducem aminte" de toate cate au fost si le traim si pe cele ce vor sa vina. In Sf Liturghie ne intoarcem acasa, ca fiul risipitor. Fiul risipitor s-a instrainat de fapt de sine si de Tatal. Apoi, cum spune Evanghelia, "venindu-si in fire" se intoarce Acasa, in anamneza."

Cum poate lucra anamneza cand ne simtim parasiti de Dumnezeu?

"Dupa ce am trait "intoarcerea acasa", anamneza, contemporaneitatea cu Hristos, lucreaza aducerea aminte. Ne aducem aminte de aceasta bucurie, de primirea Tatalui, si traim din ea chiar cand ne simtim parasiti. Sfantul Siluan a trait 15 ani in iadul parasirii, hranindu-se cu dulceata aducerii aminte, anamnezei. 15 ani in "iadul deznadejdii", dupa doar cateva clipe de dulceata."

In fine, daca ati ajuns cu lectura pana aici, va mai pun la inima un cuvant al Parintelui Vasile. Un fel de tema pentru acasa - o intrebare la care sa ne raspundem fiecare:

"Daca intoarcerea acasa, anamneza, intrarea in Vreme si-n contemporaneitate cu Sfanta Treime si Sfintii se face in Sfanta Liturghie, nu asta sa fie solutia pentru a umple golul din viata noastra? Nu asta sa fie solutia pentru toate timpurile si vremurile? Nu asta sa fie solutia in orice criza? Si daca da, va veni vremea cand golul va fi atat de mare incat vom simti sa-l umplem zilnic cu Sfanta Liturghie? Ganditi-va o vreme, poate pana la anul pe vremea serilor filocalice, a venit vremea sa ne incepem fiecare zi cu Sfanta Liturghie? Sa ne trezim devreme si sa plecam la serviciu dupa ce vom fi luat binecuvantarile Liturghiei?"

Criza

2008-11-21T13:23:00.000-08:00

CRIZA - cred ca e cel mai folosit cuvant in ultima vreme. Atat de folosit incat, curand, nu o sa-l mai ia nimeni in seama. E criza economica, criza financiara, criza imobiliara... in orice caz criza! Pot imparti cam in doua parerile oamenilor pe tema asta: unii care habar nu au de ce e criza pana la urma, si altii care - mai mult sau mai putin isteric - cauta strategii ca sa fie cat mai putin afectati.
Sigur ca e criza. Istoria merge inainte. Iar asta nu inseamna decat ca e mai aproape de sfarsit decat era acum o mie de ani, decat acum un veac... Deci daca se apropie de sfarsit, nu poate merge lin. Iar cand ceva merge abrupt, se spune ca e criza.
Iar stirile despre amploarea si adancirea crizei sunt dublate de tot atatea sfaturi despre ce si cum se face in perioade de criza.

Ca e criza e limpede. Dar ce-i de facut?
Daca in criza, toti crestinii s-ar ruga fara sa faca nimic altceva (decat ce fac de regula...) oare cum s-ar termina criza asta? Daca acolo unde sunt, in metrou, in garsoniera, acasa, la serviciu, crestinii si-ar uni gandurile in rugaciune? Daca preotii ar sluji cu adevarat impreuna cu cetele ingeresti si nu doar cu cele pamantesti... daca credinciosii ar fi drept-maritori...

Cred ca am imbatranit:) ... pentru ca cred din ce in ce mai putin in "actiuni" omenesti. Eu cred ca in criza (fie ea economica, bursiera sau duhovniceasca) crestinul ar trebui sa faca tot ce ar trebui sa faca in necriza: si anume sa se roage. Vorba Maicii Siluana: a trecut vremea cand era destul sa fii cumsecade, de acum nu mai putem fi decat sfinti.

Declinul familiei

2008-11-20T13:52:00.000-08:00

Am aflat de la Anca de aceasta premiera, la care o sa ma straduiesc sa ajung (click pe poza pentru a mari):

“Iarna Demografica” - Film documentar, SUA, 2007 - Regia: Rick Stout
Vineri, 21 noiembrie 2008, ora 19.00
Cinemateca Romana, strada Eforie nr. 2 (langa Politia Capitalei)

"Ce-ati face daca ati avea dovezi zdrobitoare si convingatoare, provenite de la savanti eminenti, economisti, politicieni si lideri civici si religiosi din 33 de tari, ca cel mai mare pericol cu care se confrunta lumea nu este supra-popularea, ci scaderea accentuata si imbatranirea populatiei?

Ce-ati face daca ati afla care vor fi efectele acestei crize asupra felului de viata, obisnuintelor si sperantelor voastre pentru generatiile viitoare?"

Prezinta: Dl. Vasile Ghetau, Profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti si Directorul Centrului de Studii Demografice al Academiei Romane

Filmul este subtitrat in limba romana

Presupusul vaccin

2008-11-20T11:54:00.001-08:00

A facut deja inconjurul internetului: de luni, fetele de clasa a IV-a din Romania vor fi vaccinate impotriva cancerului de col uterin.
Nu numai la noi injectiile cu pricina sunt subiect de controversa. Si nu de azi, nici de luna trecuta... ci de acum cativa ani, cand au aparut pe piata. Si totusi, probabil majoritatea parintilor care au fete in clasa a IV-a habar nu au despre asta. Si, intre servici-piata-criza economica-si-temele copiilor e probabil ultimul lucru asupra carora vor face o cercetare personala.
Azi am vorbit cu o doamna din conducerea Federatiei Asociatiilor de Parinti din Romania. Si, intrebandu-o ce parere are despre campania asta, mi-a zis cam asa: "Pai daca ministrul sanatatii zice ca e bine, noi ce sa zicem? Ca doar nu stiu eu mai bine ca el! Eu zic ca cine vrea sa fie sigur, sa mai intrebe un medic de familie.... Dar oricum, parerea mea personala si parerea noastra oficiala e ca nu poate sa fie rau daca e organizat de Minister"
Asa gandeste o mama educata, cu functie de reprezentare. Ma intreb ce gandeste o mama needucata dintr-un sat al Apusenilor. Sau un tata cu studii medii dintr-un fost oras industrial.

Tot azi, am mai vorbit cu cineva din conducerea Asociatiei Romane de Cancer. O doamna care a participat la mai multe seminarii internationale pe tema asta a fost de urmatoarea parere: "Daca as avea o fetita in clasa a IV-a i-as explica de ce nu are nevoie de injectia asta. Si ce trebuie sa faca pentru a nu se imbolnavi niciodata de cancer de col uterin. Iar daca as lucra la Ministerul Sanatatii, as face o campanie de informare si prevenire a cancerului. Cu bani mai putini decat costurile vaccinului si fara efecte secundare in viata copiilor nostri."

Cati dintre parintii fetelor de 10 ani vor afla ca pot refuza vaccinarea prin declaratie scrisa? In fine, cati vor afla despre aceasta campanie inainte ca fata sa le arate locul inrosit al injectiei? Si cati vor da importanta?! E un vaccin in plus, in lungul plan de vaccinuri - norma a Ministerului cu grija electorala fata de putinii copii din Romania...
Sa nu uitam insa ca nici celelalte vaccinuri nu sunt mai recomandate decat asta, dupa parerea unor medici crestini. Un sustinator al acestei idei e profesorul univ dr Pavel Chirila.
Isi va face publica pozitia saptamana viitoare:

Asociaţia „Christiana”, Asociaţia „Pro Vita”, Asociaţia „Sfintii Martiri Brancoveni” şi Asociaţia „Rost”” organizează marţi, 25 noiembrie, la ora 17, la biserica Sfânta Treime din incinta Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii „Grigore Alexandrescu”, bd. Iancu de Hunedoara 30-32, o conferinţă de presă a prof. univ. dr. Pavel Chirilă cu privire la efectele controversate ale vaccinului impotriva cancerului de col uterin.

Biserici moderne...

2008-11-19T14:55:00.000-08:00

Revin la Prima seara filocalica, dupa cum am promis (tot sectiunea Intrebari:)

Un student la Arhitectura i-a marturisit Parintelui Patriarh ca lui la facultate profesorii ii spun ca bisericile au cam ramas in urma in ce priveste arhitectura! Nu a fost o intrebare, ci o afirmatie in spatele careia se ascundea, neformulata, o jena.
Si cum afirmatia nu poate primi un raspuns, a primit o intrebare:)
Stiti care-i menirea bisericii? Menirea ei e de a reflecta eternitatea in timp. Si a continuat Patriarhul: "Biserica e ca o corabie mare, cu incarcatura grea. In Biserica nu se pot face viraje la 90 de grade fara risc. Deci noi nu dorim sa facem asa viraje incat sa fim nevoiti apoi sa scriem pe noua cladire BISERICA. Putem face unele modificari, si s-au facut de-a lungul vremii, dar in linii fine... Pentru ca nu se poate altfel. Si pentru ca nu ne dorim altfel"

Apoi, cautand parca din priviri pe viitorul arhitect, parintele a adaugat cald:
"Uite, o sa fac asa: o sa ii invit pe onoratii arhitecti la o slujba ortodoxa in spatiu liber, afara. Si o sa ii rog sa asiste foarte atenti pana la capat. Iar apoi o sa ii rog sa faca ei un spatiu care sa corespunda acestui continut liturgic. Si stii ce cred? Ca daca vor asculta slujba noastra, daca vor fi atenti la fiecare cuvant din rugaciuni, daca ne vor privi gesturile, vor crea un spatiu foarte apropiat de stilul bizantin. Pentru ca nu poti pune alt invelis de zid acestui continut!"

Mi-a placut delicatetea cu care nu a desfiintat in fata unui student afirmatiile profesorilor lui. Si in detalierea care a urmat, mi-a mai placut deschiderea si flexibilitatea mintii Parintelui Patriarh:

Altarul spre Rasarit. De ce?
Fie si numai pentru ca atunci cand construiesti, trebuie sa ORIENTezi. O spune insusi verbul: cauti Rasaritul si te Orient/ezi:) Dar sa nu exageram, orientam spre Rasarit ca regula si atunci cand se poate, dar tinem cont si de alte detalii. Trebuie sa fim cu bun simt si cu simt practic. Daca biserica e intr-o incrucisare de drumuri si orientarea ar insemna s-o pui de-a curmezisul, nu trebuie sa exagerezi. Apoi, daca e intr-un spatiu stramt sau pe malul unei ape, nu o sa faci intrarea din rau, numai ca sa fie "orientata":) Poate fi intr-un oarecare unghi catre Rasarit sau, in situatii extreme, poate fi de-a dreptul catre Apus.

Biserici la indigo. De ce sunt toate la fel?
Nu sunt. Sunt sensibil diferite. Nu sunt la fel pentru ca sunt construite in spatii diferite, in timpuri diferite, de oameni diferiti. E drept ca pot fi considerate oarecum asemanatoare - si bine ca sunt asa - pentru ca ele cuprind/imbraca aceleasi slujbe. Dar ganditi-va la o biserica din creierii Carpatilor si la o biserica greceasca de la malul marii. Sunt totusi diferite arhitectural. Si nu se putea altfel -- una cheama la rugaciune muntele si varful bradului, alta marea. Nu se putea sa fie la fel! Dar slava Domnului ca nu sunt foarte diferite, ca inca le putem recunoaste:)

Comoditate. De ce sa stam in picioare?
Daca e greu in picioare, aduceti scaunel pliant de acasa si stati pe el ca nu va opreste nimeni, da nu va duceti in alta Biserica doar pentru scaun. Stam in picioare pentru ca viata duhovniceasca, trairea in Hristos e o permanenta "mergere", suntem mereu in miscare. Nu stam, ci priveghem. E si simbolic, dar are si o valoare de jertfa, desigur. Poate o sa mai punem si cate o banca... Da' daca punem prea multe banci... ganditi-va, cum o sa mai facem metanii printre ele?

Iata o idee care nu mi-a trecut prin minte:)

Iubire si jertfa - a doua seara filocalica

2008-11-18T11:53:00.001-08:00

Nu am terminat postarile despre prima seara filocalica, dar cum vremea merge inainte, am trait-o si pe a doua.

Despre iubire si jertfa. Anume, despre "Jertfirea pentru ceilalti ca masura a maturitatii duhovnicesti". Grea seara:)
Gandeam ca o sa ne dea parintele Vasile ceva retete despre cum si cat sa ne jertfim, si mai ales pana unde. Cand colo, surpriza: ne-a vorbit despre viata Tatalui si Domnului nostru -- iubire si jertfa de la inceput pana la sfarsit. Iubire si jertfa fara de inceput si fara de sfarsit.
Dar nu ne-a vorbit deloc despre jertfa la care am fi datori noi - ca oameni "maturi". Ne-a adus inainte modelul nostru de viata, Hristos, si ne-a spus despre jerfa Lui. Iar apoi ne-a curpins rotund in privire si ne-a invitat sa stam drept in fata Jertfei Lui si sa meditam. Si sa ne raspundem la toate nelamuririle legate de jertfa noastra. Sa ne privim toata viata din aceasta perspectiva.

S-a facut un pic liniste si multi au plecat capul. Sau macar ochii. Au rasarit apoi intrebari. Iata cateva dintre ele si raspunsurile pe care le-au primit.

E jertfa inceputul dragostei?

A fost prima intrebare si tare mi-a placut cum a fost formulata. Nu a intrebat ce e jerfa, nici ce e iubirea. Nici daca e vreo legatura intre ele. Pare ca intuia deja ca exista, dar nu putea stabili limpede raportul. Iata raspunsul:
Jertfa e inceputul dragostei adevarate. Si a completat parintele: "Fara jertfa, nici nu vorbim de dragoste, ci cel mult de o poezie frumoasa. Mantuitorul ne-a invatat ca iubirea e jertfa si pana nu intelegem cu adevarat asta, pana nu ne jerfim in iubire, traim in superficialitate. E delicat sa iubesti si e delicat sa te jerfesti." (... in mintea mea incolteau ganduri: deci eu n-ar trebui sa ma mai intreb ce e iubirea ci doar ce e jerfa? Si abia dupa ce voi fi invatat sa ma jertfesc cu adevarat voi ajunge la "inceputul iubirii"? Banuiam eu ca sunt pe o pista gresita...;)
...parintele continua: "Ar trebui sa ne jertfim numai din iubire si ar trebui sa invatam sa nu mai pretindem ca iubim daca nu avem o disponibilitate permanenta pentru jertfire. Ar trebui sa invatam sa primim jerfa celor care ne iubesc, ar trebui sa ne rugam ca jertfa noastra sa fie primita atunci cand o facem. Da, tot noi cei care ne jertfim, ar trebui sa ne rugam inainte sa ne jertfim ca nu cumva jerftind ceva sa pretindem - fie si nespus - altceva in schimb."

Dragostea moare cand jertfa inceteaza?

"DA, pentru ca iubirea adevarata e jertfelnica. Atunci cand se termina jerfa, se termina si dragostea. Iubirea dintr-un cuplu, de pilda, nu poate fi adevarata decat daca e in Hristos si dupa modelul iubirii Lui - iar iubirea Lui a fost iubire jertfelnica." Si ne-a dat un exemplu frumos ca sa intelegem cat de irosit e omul care nu se jertfeste:
"Sa zicem ca omul e o lumanare. O iei de la biserica, dar nu o aprinzi. O pui in buzunar si se indoaie. Dupa ce e deja un pic rupta, o pui in poseta. Ajungi acasa si e mototolita rau. Nu-ti vine sa o arunci ca-i de la biserica, da' o pui undeva unde sa n-o mai vezi... Asa si omul. Daca se aprinde prin jerfa, prinde putere, arde, lumineaza. Se consuma, e drept, dar asa traieste, iubeste. O lumanare aprinsa poate arde o casa intreaga, poate lumina, se poate pune in sfesnic. Deci sa invatam sa ne aprindem in jerfa. Si luminati de jertfa, vom prinde a intelege iubirea."

Ce facem daca nu stim sa ne jertfim, ca sa putem apoi iubi?

Simplu, zice parintele Vasile: "Daca suntem imaturi, sa punem inceput bun. Si maturi nu vom fi niciodata pentru ca maturitatea e o stare, nu e un punct. Viata duhovniceasca e o continua crestere in jertfa si iubire. Sa crestem, deci, si mai ales sa nu stam. Pentru ca nu exista stagnare - ci doar urcare sau cadere. Deci daca ni se pare ca stam, sa stim ca de fapt cadem." Si a completat zambindu-ne: "daca se putea sa mai mergem si pe orizontala, nu mai era scara. era podis":) Deci pe scara se urca sau se coboara - nu se poate sa mergem constant!

Iertarea e o jertfa?

"NU, iertarea e o cinste." - Iata un raspuns care a ridicat multe sprancene.
Si a venit explicatia: "Noi nu am primit porunca sa iertam, ci am primit dreptul sa iertam. Ni s-a facut o onoare -- onoarea de a fi asemenea lui Hristos, singurul care poate ierta. El ne-a oferit noua sansa sa ne indumnezeim, sa ii fim asemenea, dandu-ne dreptul sa putem ierta. De asta iertarea (cum si iubirea si jertfa) transfigureaza omul - pentru ca e o putere dumnezeiasca. De asta iertarea aduce mai multa binefacere celui care o ofera decat celui care o primeste - pentru ca e un atribut al lui Dumnezeu oferit omului."
Deci eu am primit dreptul si cinstea sa iert, ca sa pot fi asemenea Tatalui meu care are puterea de a ierta. Asta da revelatie:)

A doua seara filocalica

2008-11-17T23:16:00.000-08:00

Inca mai am de postat despre vreo doua teme care mi-au atras atentia la Prima seara filocalica dar va invit, intre timp, la a doua seara:)

Chiar astazi (18 nov), de la ora 18.00, in Aula Magna a Facultatii de Drept.
Ne vorbeste Parintele Vasile Gavrila de la Biserica Rusa. Iar tema: "Jertfirea pentru ceilalti ca masura a maturitatii duhovnicesti". Imi place mult tema asta, pentru ca e - cred - un capitol la care suntem restanti multi. Si cea dintai sunt eu:)

(Deci, draga Irina si Nicoleta, care imi spuneati ca vreti sa ajungeti macar la o conferinta, eu o sa fiu acolo, dar ma tem ca nu am cum ajunge chiar cand incepe. Daca mergeti, dati de veste;) Daca nu, poate ne vedem in alta seara (eventual duminica?).

Iata programul:

Duminica, 23 noiembrie, orele 18: Anamneza, intre chronos si kairos, Mariuca Vulcanescu, Pr Viorel Holbea
Marti, 25 noiembrie, orele 18: Cum ne vede Dumnezeu - frumusetea nestinsa din om, P.S. Ciprian.
Duminica 30 noiembrie, orele 18: Despre curaj si smerenie, Pr Teofil Paraian.

Vreti scoli crestine?

2008-11-17T08:06:00.000-08:00

Daca da, DE CE NU LE CERETI OFICIAL?! E indemnul Parintelui Patriarh care a fost intrebat la Prima seara filocalica de ce nu infiinteaza Biserica gradinite si scoli crestine. PF Daniel a spus ca subiectul e intre preocuparile sale inca de cand era Mitropolit la Iasi unde a transformat unele semninarii, de pilda, in licee crestine. (spunea ca nu mai e nevoie de asa multe seminare, ci de licee, in care si fete si baieti sa invete programa laica, dar intr-un cadru crestin)
Asadar, avand in vedere costurile pentru a ridica din temelie unitati scolare si cheltuielile de intretinere, solutia ar fi ca unele scoli aflate in patrimoniul statului, sa fie administrate de Biserica. Pentru a fi cerute, insa, trebuie arse mai multe etape. Iar numarul de solicitari conteaza:)
Deci, dragii mei care va doriti sa predati si/sau sa va trimiteti copiii in scoli crestine, Patriahul ne transmite sa facem cereri oficiale -- Patriarhiei in primul rand. Parintele Daniel a spus chiar ca asteapta organizarea parintilor in Asociatii Crestine care sa isi sustina punctul de vedere si care sa se implice in administrarea acestor scoli.

Parintele Vasile Gavrila a precizat ca Biserica Rusa a inaintat spre aprobare Arhiepiscopiei Bucuresti un dosar pentru infiintarea unei scoli ortodoxe pentru clasele I - VIII. Ar fi prima scoala de acest fel din Capitala, dar din pacate taxa pe care ar trebui sa o plateasca parintii ar urma sa fie destul de mare. Stim ca exista o Federatie a Asociatiilor de Parinti -- organizatie neguvernamentala laica, de a carei parere se tine cont in negocierile Ministerului Educatiei, in dezbaterile cu sindicatele, in seminarii educationale, care are o oarecare vizibilitate si in media (de cand au printre reprezentanti oameni inteligenti si buni vorbitori). Deci, zic si eu, de ce nu ar exista si o organizatie crestina care sa aiba un dialog coerent cu Patriarhia, cu Ministerul Educatiei, cu alte ONG-uri din domeniul educatiei?

Una peste alta, vestea buna e ca Patriarhul BOR considera necesara infiintarea unor gradinite, scoli si licee crestin-ortodoxe. Vestea-completatoare e ca Biserica cere implicarea laicatului pentru a demara aceste proiecte. Adica a noastra, a fiecaruia.

Prima seara filocalica

2008-11-16T13:15:00.000-08:00

M-am dus la prima seara filocalica, cum sade bine unui crestin drept-maritor, si anume cu prejudecati:) M-am dus obosita si flamanda - ca veneam de la lucru la ceea ce ma asteptam sa fie un discurs searbat si plat. Lipsit de culoare.
Iar asteptarile nu mi-au fost inselate pentru inceput:)
Parintele patriarh a fost primit intr-o aula cu oameni rasfirati si... cuminti. Nimeni nu se mai foia, nimeni nu mai intra sau iesea ca la alte conferinte. Perechi de ochi stateau cumva tintuite in gol. Iar cuvantarea a inceput cu o introducere care nu s-ar putea spune despre ce a fost exact, in timp ce oamenii se afundau tot mai adanc si mai palizi in scaunele mari si captusite cu catifea vinsinie ale Palatului Patriarhal.

Ma gandeam la conferintele electrizante ale Parintelui Teofil din postul trecut al Craciunului, cand s-a plans si s-a ras cu lacrimi, alternativ. Apoi la intalnirea cu Parintele Savatie, cand se statea in picioare si eventual intr-un picior si se sorbeau cuvinte. Si apoi nu m-am mai gandit la nimic. Am privit vesmantul de un alb cald al Patriarhului. Usor spre crem. Un alb cald-stralucitor. La maneci i se zarea camasa alba-alba de dedesupt, prinsa la incheietura cu butoni sobri. Apoi am poposit pe fata parintelui. Obosita si peste care parca si-au lasat urme multe ganduri si destule suferinte. A trecut in fine la tema... Vorbea extrem de documentat tradand o inteligenta ascutita,o vasta cultura si un fin simt analitic.
Si, poate spre surprinderea unora, un delicat simt al umorului.

Sa fi fost vreo 7 jumate cand am inceput sa ne dezmortim impreuna. Parintele a inceput sa glumeasca si sa aduca din ce in ce mai multe exemple in sustinerea ideilor. Iar sala a inceput sa zambeasca. Apoi sa rada... Si, ridicandu-se tot mai drept in scaune, oamenii au prins a scrie intrebari. Mai bine de doua ceasuri, Pariarhul a raspuns intrebarilor. Din cele mai diferite. A fost un dialog foarte viu. Intr-o atmosfera deja degajata si incalzita. Care a incalzit mintea si inima. Am aflat cu ocazia asta ce gandeste Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane despre teme adanci si dureros de importante ca infiintarea unor scoli si gradinite ortodoxe, despre canonizarea martirilor din inchisorile comuniste, despre cat de departe se poate merge cu inovatia in arhitectura locasurilor de cult, despre cat de apropiati sau departati ar trebui sa fim de catolici, de pilda, sau de celelalte culte. Mi-am notat niste idei la temele astea si voi reveni cu raspunsul Patriarhului. Pe rand, cu timp, si cu ajutorul Domnului.
Va pun la inima pana atunci un cuvant al parintelui Galeriu pe care Parintele Daniel ni l-a amintit:
Ortodoxiei nu ii lipseste nimic. Decat sa fie pusa in practica!
Spor in cele duhovnicesti, asadar, si calatorie binecuvantata spre Betleem!

Serile filocalice...

2008-11-16T04:33:00.000-08:00

Astazi incep "Serile filocalice" organizate de ASCOR.

Prima conferinta va fi sustinuta de Patriarhul Daniel in Aula Patriarhala, de la ora 18.00. Tema: "Biserica - locul de intalnire al omului cu Dumnezeu".

E o conferinta organizata "pe genunchi", dupa cum ne-a zis cu durere Parintele Vasile de la Rusa, cu telefoane date "de pe strada si din Gara de Nord" pentru ca ascoristii nu au inca un nou sediu, dupa ce au fost evacuati din vechiul...

In plus, se pare ca nu se mai prea bucura de sprijin la nivel inalt. Si totusi, dupa "rugaciuni si rugaminti" intai-statatorul BOR a acceptat sa sustina aceasta prima conferinta, de a carei organizare si succes la public se pare ca depinde sprijinul pentru celelalte "seri filocalice".

Asadar, la indemnul si rugamintea Parintelui nostru Vasile (pentru ca e bine sa fim cat mai multi), ma voi duce la aceasta conferinta.

Programul Serilor Filocalice e inca in "durerile facerii", deci o rugaciune pentru cei care le organizeaza nu prisoseste niciodata:)

Invitatie...

2008-11-15T10:39:00.000-08:00

Iata o propunere pentru grupul impreuna calatorilor spre Betleem (si nu numai).
Sa ne pomenim reciproc la rugaciune, pe durata postului. Adica alaturi de cei dragi ai inimilor noastre pe care ii aducem inaintea Domnului in rugaciune, sa avem si un pomelnic cu numele celor care s-au alaturat acestui grup. Pentru ca mai inainte de toate, rugaciunea e cea care ne apropie unii de altii, si pe toti impreuna de Dumnezeu. Lista o putem lua de pe blogul Nataliei, care a initiat grupul si care a postat lista numelor.

Internetul -- boala?!

2008-11-11T12:34:00.000-08:00

Citim pe Hotnews: "China e pe cale sa devina prima tara in care dependenta de internet e recunoscuta oficial ca boala". Iata cateva fragmente din articol (o traducere din cotidianul britanic The Times de fapt):

Ministerul chinez al Sanatatii va intocmi un manual legat de aceasta afectiune in 2009, bazat pe cercetarile facute de psihologi. Boala va avea acelasi statut ca si alcoolismul si dependenta de jocuri de noroc. China are clinici care trateaza dependenta de internet iar manualul bolii va fi intocmit dupa cerecetari facute timp de patru ani pe 3.000 de pacienti. China nu e doar cea mai populata tara din lume, ci si tara cu cei mai multi utilizatori ai net-ului, 253 de milioane, din care multi sunt tineri care stau ore bune in fata monitorului, pe site-uri de socializare sau pe jocuri. Cei care apeleaza la clinicile de specialitate acuzant dependenta de internet, sufera de depresie, se tem si nu vor sa interactioneze cu ceilalti. Nu mai vor sa comunice cu familia si prietenii si tot ce isi doresc e sa stea in fata monitorului, pe chat, sau cu jocuri video violente.

Trist! Pacat insa ca abia acum cineva recunoaste aceasta dependenta ca boala, desi exista psihologi care vorbesc de ani si ani de asta. Oare va fi trecuta vreodata si dependenta de televizor in aceeasi categorie a bolilor inregistrare la Organizatia Mondiala a Sanatatii? Cu asta din urma e mai usoara lupta pentru unii -- programele si filmele fiind catastrofal proaste, mi se pare mai simplu sa NU te uiti la televizor decat sa te uiti!
Dar cu Internetul e alta poveste. Sunt multe feluri de a-l folosi si a ajunge dependent. Dupa parerea mea e un bun folositor, daca stii cand sa te opresti. Daca nu iti muti gandurile si simtirile in asa-numita "lume virtuala". Poate fi util sa asculti un radio crestin online, o predica sau o slujba. Poti citi/vedea/asculta pe net ce nu ai bani sa cumperi, poti afla o gramada de lucruri de folos in munca sau pur si simplu viata ta. Poti invata din experienta altora, iti poti impartasi bucuria si suferinta; poti cere si primi ajutor prin intermediul internetului si da, poti descoperi oameni. O marturie vie ca Internetul poate fi de folos e Centrul online al Maicii Siluana. E o dovada ca exista comuniune si rugaciune intermediata de net, ca se pot lega prietenii pe viata intre oameni care s-au cunoscut pe net. Sunt si alte aspecte pozitive, dar cu o conditie: sa nu uitam a ne stabili prioritatile si a le face pe toate cu binecuvantare.

Gutui in sos caramel cu pui

2008-11-10T09:24:00.000-08:00

Sunt datoare cu reteta asta unei dragi si darnice prietene care mi-a facut cadou gutuile:) Nu mai facusem niciodata mancarea, dar am zis sa incerc pt ca eu sunt amatoare de feluri cu fructe (in paranteza fie spus, imi mai plac sarmalele cu stafide si nuci, orezul cu struguri sau mago, sosul de mere si nu in ultimul rand galustele cu prune:)

Dar sa revenim:
- in primul rand facem rost de 2-3 gutui
- mai avem nevoie de 150 de grame de zahar
- si ceva piept de pui dezosat
- (facultativ, o lingura mare cu unt sau ulei si o alta cu faina)

Cum facem
Simplu: spalam gutuile de puf, le mirosim si admiram, dam slava Domnului pentru asa fructe parfumate si interesante. Le curatam de coaja si le taiem feliute (sau cubulete daca va place mai mult), pana ajungem la casuta cu samburi.

Apoi le punem la calit intr-o lingura de unt (sau ulei) - mie imi place aroma pe care o da untul fructelor.
Separat, caramelizam repejor zaharul si il stingem cu o canita de apa. Lasam apoi sa se dizolve crusta formata in contact cu apa. Cand s-a transformat in sos, il turnam peste gutui care isi vor mai fi lasat intre timp ceva suc.
Verificati gutuite pentru ca se patrund repede si se tercesc daca raman prea mult pe foc. Le potriviti de sare (trebuie foarte putina) si daca e prea mult sos, se poate ingrosa cu o lingura de faina.

Separat, gatiti pieptul de pui. Eu il pun la cuptor intr-un vas de yena cu putina sare, vegeta naturala (legume uscate), putina apa si ulei de masline pana e gata.

Se servesc fie separat -- feliute de pui alaturi de garnitura de gutui, fie se pune la final puiul peste gutui sa se amestece gusturile.
E un fel usor, hranitor si delicioooos de se topeste in gura. Ca sa nu mai vorbesc de parfumat.

(din coji si cotoare puteti face un compot pe care apoi il strecurati si il indulciti. e o bautura de toamna taaaaare aromata si buna)

Margarina sau plastic?

2008-11-09T06:16:00.000-08:00

Se apropie postul si in marile magazine rasar standurile "de sezon". Produse "vegetale" care contin margarina -- sau "uleiuri hidrogenate". Nu stiu cine mai consuma in ziua de azi margarina ca atare, dar ultima raita intr-un supermarket m-a convins ca se mai intampla totusi, iar oamenii au motive din cele mai diferite.
***
Dialog intre doua tinere rimelate si parfumate (probabil colege de apartament). In fata standului cu lactate din Carrfour-Unirii:
- De care luam?
- Pai unt sau margarina?
- ... care tine mai mult!
- Atunci margarina... Si nici n-are colesterol.
***
Alta discutie, in acelasi magazin, intre o doamna cu palarie si un tanc de cativa ani:
- Mami, iei margania din aia din reclama?
- Nu, mama, si lasa-ma cu reclamele tale. Luam margarina light ca e mai buna...

Dar CE E MARGARINA?
Definitia scurta: unul dintre cele mai toxice alimente. E un amestec de grasimi asemanatoare cu cele din alimentele prajite mult timp, greu de transformat de catre organism în energie. Margarina e asemanatoare cu untul ca si consistenta si cu PLASTICUL ca si structura moleculara.
Mai pe larg: Margarina a devenit celebra in timpul celui de-al doilea razboi mondial, când untul se gasea tot mai greu. O echipa de cercetatori americani a avut atunci ideea sa ia diverse uleiuri vegetale, sa le încalzeasca la 150° C, si sa le adauge hidrogen în prezenta unor catalizatori de nichel, ca sa se întareasca. A rezultat un amestec toxic si fara valoare nutritiva, greu de digerat, care a fost imbogatit cu diverse arome si vitamine. Am vazut "Margarina cu Omega 3"!!! Ca si cum ai intinde niste otravuri pe paine si deasupra ai presara vitamine. La ce folos vitaminele?
Unii nutritionisti spun ca margarina rastoarna orice regula a nutritiei. Grasimile vegetale hidrogenate devin extrem de daunatoare, din cauza ca nu pot fi "arse" de organism. Ele se depoziteaza în tesuturi si acopera membrana celulelor sistemului imunitar, paralizându-l. Potrivit unor studii medicale, metabolizarea margarinei solicita excesiv ficatul. In plus grasimile din margarina iau locul anumitor substante naturale care au rolul de a curata peretii vaselor de sânge, ceea ce înseamna sclerozarea acestora, cu rezultate nefaste pentru inima, creier, sistemul circulator per ansamblu.

Si nu ma pot abtine de la o anti-reclama!
Produsele de patiserie Fornetti, care in post recurg la reclama cu imaginea unui preot (sau ma rog, un personaj cu sutana -- chiar sper ca nu e cu adevarat preot, dar nimic nu e imposibil).

Am doua probleme cu aceste fornetti:
1. Daca sunt intr-adevar de post, asa cum scrie la reclama, contin uleiuri vegetale hidrogenate, deci margarina. Asadar va recomand mai bine paine cu gem sau miere -- o combinatie infinit mai gustoasa si sanatoasa.
2. Daca nu sunt de post, asa cum m-a asigurat pe mine un amic care are o franciza Fornetti (si deci "inside information";), ne lasam pacaliti si am pierdut de doua ori: mancam niste turtite soioase cu grasimi animale si mai avem si pretentia ca am postit.

Fara aluminiu si parabeni

2008-11-07T04:51:00.000-08:00

Iata, asadar, (dupa cum am promis mai jos) o varianta de deodorant fara aluminiu sau parabeni pe care am descoperit-o recent. FaviDeo -- un roll-on produs de Favisan, pe baza de plante. Contine extracte de echinaceea, aloe vera si alge marine. Drept urmare miroase a ceai:) Eu as fi preferat sa nu miroasa deloc, dar chiar si asa e placut si eficient. Il folosesc cu succes de doua saptamani.
M-am bucurat cand l-am gasit la un mic magazin naturist de acasa dupa ce prin Bucuresti cutreierasem farmacii si super-marketuri de produse organice unde am gasit fie produse "naturale" dar cu aluminiu si parabeni, fie produse ataaaaat de scumpe incat un deodorant sanatos devenea o investitie la care nu m-am putut angaja:) FaviDeo costa in jur de 10 lei, deci cat un antiperspirant obisnuit.
Gama Favisan mai cuprinde si ceva creme naturale cu aloe si fara substante chimice periculoase, la preturi rezonabile (pe care insa nu le-am testat)Alternativa la deodorantele obisnuite ar mai fi un soi de cristal, deci o piatra (rotunjita ca un stick), ce lasa pielea sa respire, dar are proprietati dezinfectante si previne mirosul transpiratiei. Se gaseste mai rar, dar a aparut si pe la noi -- depinde insa reactia de la caz la caz. Pentru unii e eficienta, la altii se pare ca nu are efect. Eu tin minte ca am primit una din strainatate acum cativa ani si nu mi-a placut, era ca si cum nu foloseam nimic. Stiu insa oameni care au incercat aceasta varianta si sunt multumiti. Se aplica generos pe pielea umeda, de preferat dupa dus. E recomandata si pentru inlaturarea mirosului transpiratiei la picioare.

Apoi am mai aflat de varianta Forever Living -- un antiperspirant tot fara aluminiu si parabeni. Nu l-am incercat niciodata, insa documentandu-ma un pic am aflat ca ar contine triclosan -- o substanta antibacteriana la fel de periculoasa, prezenta in majoritatatea sapunurilor, pastelor de dinti, sampoanelor, antiperspirantelor.

Si apropo de antibacteriene, se stie ca sterilizarea excesiva e daunatoare. Sapunurile antibacteriene gen Protex nu sunt recomandate de unii medici tocmai pentru ca genereaza dezechilibre, distrugand si o parte a celuleor de la nivelul pielii si subrezind imunitatea naturala. Iar dupa folosirea produselor acestora agresive, cum sa mai reactioneze pielea atunci cand alegem variante naturale? Cred ca se creeaza un fel de dependenta si de asta uneori produsele naturale ni se pare ineficiente. Asa cum papilele gustative sunt agresate de aromele artificiale si apoi ni se pare ca mancare simpla "nu are gust".

In fine, revenind la deodorante, o ultima precizare: barbatii ar fi mai putin (dar nu deloc) expusi riscului de a face cancer de san datorita folosirii anti-perspirantului deoarece produsul ramane mai mult in parul axilar si nu este aplicat direct pe piele. De asemenea, femeile care aplica anti-perspirantul imediat dupa depilare comporta un risc crescut, din cauza ca depilarea duce la mici rani, imperceptibile, pe piele, ceea ce constituie o poarta de intrare a chimicalelor in piele.

Deodorante si cancer la san

2008-11-07T03:43:00.001-08:00

De multi ani exista controversa despre legatura dintre deodorante sau antiperspirante si cancerul la san. Nu existau dovezi concrete si nici acum nu se poate da vina pentru aceasta boala 100% pe deodorante, dar anumite studii medicale au scos la iveala informatii importante -- care, spre surprinderea mea, necunoscute de multi. Iata cateva fragmente ale unuia din sutele de articole pe tema asta:

Aluminiu in tesuturile sanilor bolnavi

Cercetatorii de la Universitatea Reading din Marea Britanie au evidentiat in mod clar la femeile care aveau cancer la san si au fost supuse operatiei de indepartare a sanului afectat (mastectomie) un nivel mare de aluminiu in tesuturile mamare. Acest metal usor se gaseste in majoritatea deodorantelor, produselor de tip spray, roll on si in antiperspirante. Zona de la subsuoara a fost semnalata ca fiind cea mai bogata in aluminiu (asa se explica de ce majoritatea canglionilor cancerigeni apar in aceasta zona). Nivelul acestui metal in zona respectiva era variat de la o femeie la alta. Specialistii nu au putut demonstra clar sursa de provenienta a metalului, insa au banuit ca doar deodorantele si antiperspirantele au acest efect.

Antiperspirantele nu lasa toxinele sa fie eliminate din organism in zona de la subsuoara. Deoarece corpul nu scapa de toxine, nu poate decat sa le gazduiasca in continuare. Ghinionul e ca acele toxine sunt depozitate tot in zona sanului, in ganglionii limfatici situati la nivelul axilei.

*********

Desigur ca exista si sute de articole in care medici sau dermatologi -- platiti sau nu de compannii cosmetice -- spun ca nu e totusi stabilit oficial ca aluminiul si parabenii (conservanti chimici foarte toxici care se gasesc in majoritatatea covarsitoare a produselor cosmetice - creme, sapunuri, sampoane, deodorante) produc cancer.
Cert e ca sunt otravuri pe care le folosim cu generozitate. Si limpede ca frecventa cancerului la san e mare in tarile dezvoltate unde lumea alearga si deci transpira, in consecinta foloseste des antiperspirantul.

Desigur ca traim intr-o lume in care aproape totul e toxic. De la aer si apa la alimente. Probabil ca deja e aproape imposibil sa eviti toate otravurile. Chiar daca traiesti la tara si mananci numai din gradina, faci paine din faina boabelor de pe tarlaua ta, nu cumperi nimic de la magazin, renunti la zahar, unt, ulei si orice produse rafinate, tot ar trebui sa ai destui bani sa iti permiti un sampon, un detergent de vase sau de rufe ecologic, si asa mai departe...
Dar totusi, cred ca se poate gasi un echilibru. Exista pericole de care ne putem feri. Exista otravuri pe care le putem ocoli, pastrandu-ne sanatatea trupului si a mintii. Revin cu deodorante fara aluminiu si parabeni, descoperite de mine:)

Prietenie

2008-10-19T15:15:00.000-07:00

Acum o vreme am inteles - ca revelatie - ca nu pot lega o prietenie adevarata decat cu cineva aflat pe calea credintei. Logic cumva: nu ma pot lega esential decat de cineva cu care impart ceva atat de esential ca dorinta de mantuire. Asa mi-am explicat cum ani la rand nu am depasit bariera amicitiei cu oameni alaturi de care mi-am petrecut mult timp, dar care traiau in afara Bisericii.
Mi s-a parut o concluzie "oarecum definitiva":) Ca ce ar mai fi putut sa se schimbe? - gandeam.
Apoi am cunoscut un om de care teoretic m-as fi putut apropia caci impartaseam incercari si nelinisti duhovnicesti... nu zic identice, da macar similare. Aveam o dorinta comuna: mantuirea. Dar fiecare pas inspre acel om a fost o confirmare ca nimic nu ne leaga. Si, mai mult, ca nu aprob nici admir nimic din acel caracter uman.
Intre altele, lipsa delicatetii acestui crestin imi strange si acum stomacul. Si stiu ca nu vreau sa am de-a face cu astfel de oameni.
A urmat apropierea de alte persoane. O crestina practicanta m-a ajutat sa inteleg cum NU vreau sa fiu, cum NU vreau sa comunic, cum NU vreau sa relationez. Iar o persoana necrestina m-a invatat ce inseamna de fapt rabdare si empatie in prietenie. Empatie de care aveam nevoie in niste momente dificile si pe care nu am primit-o din alta parte.
Ce am invatat eu si recomand si la altii:
- sa nu impartim oamenii in "buni" si "ingrozitori" (vorba cuiva...)
- sa nu pretindem ca dorinta de a fi credinciosi ne face automat buni. Avem inca fiecare multe de invatat de la fiecare dintre cei care ne ies in cale. Mai ales de la cei potential "ingrozitori"
- sa nu uitam totusi ca porunca nu e "iubeste pe cel credincios" ci "iubeste-ti aproapele". Aproapele credincios (bineplacut ori ba) si aproapele necredincios (aidoma). Surpriza e, uneori, tocmai ca un "aproape necredincios" te va iubi mai mult decat cel care (iti) e credincios. Acesta din urma poate crede uneori ca nu e nevoie sa mai dovedeasca nimic, ca e destul ca te pomeneste in rugaciune, ca nu mai e dator sa faca si faptele iubirii.
Eu cred ca faptele prieteniei si ale iubirii sustin prietenia si iubirea. Asa cum faptele credintei sustin credinta.
Si mai cred ca e atat de important sa invatam sa comunicam. Cu noi insine, cu ceilalti si cu Domnul. Asta e fundamental. Si poate cel mai greu. De cate ori nu stam in fata unui prieten si nu simtim cand il doare si mai ales ce.
Delicate si complicate treburi, nu? Dar de luat in seama - zic - macar din cand in gand;)

Cel mai mare pacat

2008-07-06T02:46:00.000-07:00

Exista un cusur de care nu scapa nici un om din lumea aceasta; pe care oricine il uraste cand il observa la altcineva; si de care mai nimeni, in afara de unii crestini, nu crede ca se face el insusi vinovat.
Am auzit oameni care recunosc ca sunt tafnosi, sau ca nu pot rezista ispitei femeilor sau bauturii, sau chiar ca sunt lasi. Nu cred ca am auzit pe unul care nu-i crestin recunoscandu-si cusurul de care vreau sa vorbesc. Nici un defect nu-l face mai neplacut pe un om si, in acelasi timp, nu este nici un altul pe care sa ni-l trecem mai usor cu vederea. Si cu cat cusurul propriu este mai dezvoltat in noi, cu atat el ne supara mai mult cand se manifesta la altii.

Da, mandria. Descrisa intr-un fragment de Clive Staples Lewis -- si preluata de ortodox.ro. Mi-a placut abordarea, asa ca postez si eu fragmentul. Stim ca necrestii nu recunosc mandria ca pacat si, deci, nu lupta impotriva ei. Ma adresez, asadar, mie si fratilor mei crestini -- cred ca multe dintre problemele noaste ale crestinilor (mai ales cele de comunicare), s-ar lamuri daca am renunta la mandrie. Relatiile noastre ar fi adevarate daca am cunoaste ca mandria le roade. Nevoia de a avea dreptate, taria argumentelor, dorinta de convinge si, daca nu, macar de a avea ultimul cuvant -- le-am intalnit de-a lungul vietii parca mai degraba la crestini (foarte) practicanti, decat la cei pe care unii dintre noi ii numim cu mai multa sau mai putina mandrie laici. Recunosc mandria la ceilalti pentru ca exista si in mine. Si mi se "ciocnesc" ideile cel mai adesea atunci cand mandria mea "se ciocneste" (cu insistenta, uneori) de mandria foarte-aproapelui meu.

"Viciul esential, raul extrem, este trufia. Lipsa de castitate, mania, lacomia, betia si altele de felul acesta sunt doar maruntisuri in comparatie cu trufia: diavolul a devenit diavol prin trufie.
Trufia conduce la toate celelalte vicii: este starea de spirit total potrivnica lui Dumnezeu. Va pare exagerat? Daca da, mai ganditi-va.

Omul detesta cu atat mai mult mandria altora cu cat este el insusi mai trufas. De fapt, daca vreti sa aflati cat sunteti de mandri, cel mai simplu este sa va puneti intrebarea urmatoare: "cat de mult imi displace cand alti oameni imi dau peste nas, sau nu ma baga in seama, sau se baga peste mine, sau ma iau de sus, sau fac pe grozavii?"
Problema este ca mandria fiecaruia se afla in intrecere cu mandria tuturor celorlalti. Sunt atat de suparat ca altcineva se afla in centrul atentiei tocmai pentru ca as fi vrut sa fiu eu in centrul atentiei. Doi concurenti nu se inteleg niciodata.

Alte vicii ii pot uneori alatura pe oameni: intre betivani sau desfranati se pot dezvolta prietenia, hazul, solidaritatea. Dar mandria inseamna totdeauna dusmanie - ea este dusmanie. Si nu numai dusmanie intre oameni, ci dusmanie intre oameni si Dumnezeu.
Atata timp cat esti mandru, nu-l poti cunoaste pe Dumnezeu. De aici se ridica o teribila intrebare. Cum se poate ca oameni care sunt evident rosi de mandrie sa poata spune ca ei cred in Dumnezeu si sa aiba impresia ca sunt foarte religiosi? Ma tem ca asta inseamna ca ei se inchina unui Dumnezeu imaginar.

Oricare dintre noi poate cadea in orice clipa in aceasta capcana fatala. Din fericire, exista un test. Ori de cate ori ni se pare ca viata noastra religioasa ne face sa credem ca suntem buni - si, mai ales, mai buni decat altii - putem fi siguri ca am fost manipulati, nu de catre Dumnezeu, ci de catre diavol. Inainte de a parasi acest subiect trebuie sa va previn impotriva unor greseli de interpretare:

1. Placerea de a fi laudat nu este acelasi lucru cu mandria

Copilul care este laudat pentru ca a invatat bine, femeia a carei frumusete este laudata de iubitul ei, sufletul mantuit caruia Hristos ii spune "ai facut ce trebuia" sunt multumiti si chiar trebuie sa fie multumiti. Pentru ca placerea aceasta nu provine din iubirea de sine, ci din faptul ca multumesti pe cineva pe care ai vrut - pe buna dreptate - sa-l multumesti.
"Necazurile" incep atunci cand treci de la gandul "l-am multumit, totul e-n regula" la gandul "ce persoana grozava sunt eu pentru ca am facut asa ceva". Mandria adevarata, neagra, diabolica, apare atunci cand ii dispretuiesti atat de mult pe ceilalti incat nici nu-ti mai pasa de ceea ce gandesc ei despre tine.

2. A fi mandru de ceva sau de cineva

Se zice ca un om se "mandreste" cu fiul sau, cu tatal sau, cu scoala sa ori cu regimentul sau si se poate pune intrebarea daca acest fel de "mandrie" este un pacat. Eu cred ca acest lucru depinde de ceea ce intelegem exact prin "a fi mandru de ceva sau de cineva".
Foarte des, prin expresia "a se mandri cu" se intelege "a admira din toata inima" ceva sau pe cineva. O asemenea admiratie este, evident, foarte departe de a fi un pacat. Dar ar putea insemna, uneori, ca persoana respectiva se umfla in pene pentru ca tatal sau este o personalitate distinsa sau pentru ca apartine unui regiment faimos. E limpede ca ar fi un pacat; dar chiar asa fiind, e mai bine decat sa se mandreasca pur si simplu cu sine insusi.
Iubind si admirand orice altceva decat pe tine insuti, te departezi cu un pas de prabusirea sufleteasca totala, desi nu poti fi perfect sanatos atata timp cat iubesti sau admiri ceva sau pe cineva mai mult decat pe Dumnezeu.

3. De ce interzice Dumnezeu mandria ?

Nu trebuie sa ne inchipuim ca Dumnezeu interzice mandria pentru ca-L jigneste sau ca ne cere umilinta ca pe o datorie fata de demnitatea Lui - ca si cum Dumnezeu insusi ar fi mandru. Nu-l preocupa catusi de putin demnitatea lui.
Problema este ca Dumnezeu vrea sa-l cunosti, ca vrea sa ti se daruiasca. Si ca tu te afli intr-o asemenea pozitie fata de el incat, daca intri intr-adevar in legatura cu el, nu poti fi altfel decat umil - fericit in umilinta ta, simtind nemarginita usurare de a fi scapat in fine de toate prostiile acelea cu demnitatea ta, care te-au facut toata viata nelinistit si nefericit. El incearca sa ne faca umili ca sa putem lepada masca si costumatia absurda, urata, pe care am imbracat-o si in care umblam tantosi ca niste mici idioti ce suntem.
As fi dorit ca eu insumi sa fi ajuns mai departe cu umilinta; atunci v-as fi putut, probabil, spune mai mult despre usurarea si confortul pe care-l aduce lepadarea costumului de carnaval - iesirea dintr-un "eu" fals, cu toate ifosele sale, cu toate pozele si afectarile sale: "m-ati vazut? Asa-i ca sunt grozav?" Apropierea de aceasta stare, chiar si pentru o clipa, te face sa te simti ca un om care bea un pahar cu apa rece in timp ce traverseaza desertul.

4. Cum este cel cu adevarat umil ?

Sa nu va inchipuiti ca daca veti intalni un om intr-adevar umil, el va semana cu cei carora multa lume din zilele noastre le spune "umili". Omul cu adevarat umil nu va fi o persoana lingusitoare si mieroasa, care-ti tot spune ca nu valoreaza nimic. El ti se va infatisa, probabil, ca un tip optimist si inteligent care este cu adevarat interesat de ceea ce tu ii spui lui. Daca nu-ti va placea omul acesta inseamna ca esti cam invidios pentru ca el se bucura atat de usor de viata. El nici nu se va gandi la umilinta si nu se va gandi deloc la sine insusi.
Daca cineva ar vrea sa dobandeasca umilinta, cred ca as putea sa-i arat care este primul pas. Primul pas este sa-si dea seama ca este mandru. Este chiar un pas foarte mare; si in orice caz nimic nu se poate face inainte de pasul acesta. Daca crezi despre tine ca nu esti ingamfat, inseamna, de fapt, ca esti foarte ingamfat."
(Clive Staples Lewis)

TORT DE MERE

2008-07-01T00:49:00.000-07:00

M-am trezit azi-dimineata cu gandul la tortul cu mere pe care l-am facut cand am fost acasa, la munte. Postez reteta pentru cele dintre voi care indrazniti sa aprindeti cuptorul pe caldurile astea:) Si va garantez ca se face usor si e delicios -- e un desert destul de fin care merge si la ocazii, dar mai ales fara ocazie.

Ce ne trebuie:
pentru mere:
- 150 de grame zahar pentru caramelizat
- 100 g unt moale
- 100 g zahar
- niste scortisoara praf, cateva stafide (se poate si fara)
- cam un kg de mere dulci si nezemoase (eu folosesc mere verzi)

pentru pandispan:
- 6 oua
- 6 linguri zahar
- 6 linguri faina

crema (facultativ:) )
- o jumtate litru lapte
- o budinca de vanilie
- 3 linguri zahar

Cum facem:
Nu e deloc complicat si merge totul destul de repede. Intr-o cratita mai mare se caramelizeaza zaharul (150 de grame) cu grija sa nu devina maro inchis ca prinde gust amarui. Cand e gata, se invarteste cratita asa incat sa fie acoperit tot fundul ei si marginile pana la jumatate cu caramel. Se lasa sa se raceasca. Merele se curata de coaja si se taie feliute subtiri. Apoi se aseaza in cratita "caramelizata" straturi-straturi, ca niste solzisori. Merele trebuie sa umple trei sferturi din cratita respectiva, adica neaparat sa fie din abundenta. Intre feliutele de mar se presara putin zahar (in functie de cat de dulci sunt, eu pun foarte putin), se mai presara niste praf de scortisoara, cateva stafide (numai daca va plac, merge perfect si fara) si neaparat untul (100 g), feliute din loc in loc, care da o aroma tare fina merelor. Se da totul la cuptor pana cand merele devin moi (nu terci!) si scad. Asa arata la mine, inainte sa pun "afacerea" la cuptor:

Cand merele sunt gata se face blatul (nu mai devreme pt ca se face foarte repede si nu e bine sa stea in asteptarea merelor). Galbenusurile se freaca bine cu zaharul. Separat, albusurile se bat spuma tare. Apoi se amesteca cele doua compozitii, ingloband usor faina. (eu nu am folosit praf de copt, creste perfect daca albusul e batut bine si nu se lasa cand omogenizati cu galbenusurile). Pandispanul asta se toarna, deci, peste merele fierbinti si se da in continuare la cuptor pana e copt blatul. Dupa ce l-ati scos din cuptor, se lasa putin sa se racoreasca si apoi se rastoarna pe un platou. Asadar, merele ajung sa fie deasupra, iar pandispanul la baza. (daca cumva nu ies frumos toate merele, se poate reconstitui cu o lingura -- eu l-am facut de mai multe ori si nu am patit niciodata sa nu iasa frumos din cratita, deci nu va faceti griji) Cam asa arata ultimul dumicat:

Trebuie sa mai precizez ca "autoarea" retetei mi-a sugerat sa "torn" deasupra, dupa ce l-am rasturnat pe platou, o budinca de vanilie care sa imbrace tortul. Dar marturisesc ca niciodata nu apuc sa fac si asta pentru ca se mananca fooaaaaarte rapid. Cel mult il imbrac in frisca, daca am o frisca proaspata si buna. Daca nu, noi l-am mancat asa de multe ori. Blatul e foarte fin si combinatia de mar, unt si caramel e delicioasa (cel putin pentru papilele mele:))

Prajitura de vara

2008-06-29T07:31:00.001-07:00

Va amenintam cu ceva retete dulciuri si iata ca ma tin de cuvant. Sunt "furate" din caietul mirosind a vanilie si stropit cu rom al mamei, deci sunt garantate:)
Va invit, asadar, la o prajitura de vara -- un blat destul de fin si usor de facut, cu fructe. Primavara, noi o facem cu capsune. Vara, merge foarte bine cu piersici sau caise, afine, mure, zmeura, chiar cu visine sau cirese (fara samburi). Toamna e rezervata pentru prune. Secretul e ca fructele sa fie coapte bine si dulci -- altfel raman niste secvente tari si acre in toata povestea.

Avem nevoie de:

- 5 oua
- 250 de grame de zahar
- 10 linguri de lapte cald
- o jumatate de pachet de unt (merge si cu 8 linguri de ulei, dar e mult mai buna cu unt)
- 350 de grame de faina
- putina coaja de lamaie si un plic de zahar vanilat ca sa fie mai parfumata
- un praf de copt
- si bineinteles fructe (nu stiu sa spun cate, pana intr-un kg)

Cum facem:
Galbenusurile se freaca bine cu zaharul, coaja de lamaie si vanilia pana devin o crema fina. Se adauga treptat laptele cald (nu fiert, ca se taie ca maioneza:) ), apoi untul moale. Albusurile se bat spuma separat, apoi se amesteca delicat cu cealalta compozitie, ingloband in acelasi timp si faina. amestecata cu praful de copt.
Se rastoarna intr-o tava (unsa cu unt si tapetata cu faina - ori cu hartie de copt).
Deasupra se aseaza, una langa alta, fructele spalate, scurse si taiate bucatele, dinainte.
Cam asa arata la mine inainte s-o dau la copt:

Mi-au ramas niste capsune (dulci si parfumate pentru ca erau din gradina bunicii), asa ca le-am aruncat in blender si le-am mixat cu niste iaurt si putina miere. Imi place mult sakeul ca bautura de vara (uneori, in loc de iaurt, pun lapte):

Intre timp, miresmele din cuptor mi-au dat de veste ca prajitura e gata. Fructele ajung pe la jumatatea blatului in timpul coptului si devin moi. Deasupra merge alintata cu zahar pudra; pentru ca eu nu aveam la indemana, am rasfirat un zahar vanilat (cristale):

E mai buna decat arata in poze, deci indrazniti;)

Duminica tuturor Sfintilor -- despre Sfintenie si Prietenie

2008-06-22T06:04:00.000-07:00

" Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc. De acum nu va mai zic slugi, ca sluga nu stie ce face stapanul sau, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru ca toate cite am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscute." (Ioan 15,14-15)

Sfintenia si Prietenia -- cred ca azi ni se aduc inainte doua din cele mai importante valori ale vietii.
Aflam ca cei care urmeaza Domnului sunt prietenii Lui, iar cei care ii sunt prieteni sunt chemati sa-I fie asemeanea, adica Sfinti. Aflam ce inseamna Prietenie si aflam ca suntem chemati... nu sa fim buni sau darnici, ci sa devenim sfinti. Eu, tu, noi... aici.... in mileniul trei, in lumea secularizata, la bloc, printre betoane si Euri... Sa devenim sfinti! Si prieteni in sfintenie.
Dar ce e prietenia? Iata ce spune Parintele Teofil: „În prietenie e ca în vasele comunicante. Torni într-unul şi se ridică în toate, şi nu se mai ştie cine-a turnat şi cît a turnat şi nu se calculează cît ar mai fi trebuit să toarne. Lucrurile merg de la sine. Merg aşa, pentru că aşa sunt legile firii. Aşa trebuie să fie şi în prietenie". Si adauga Parintele: "nu exista fost prieten; daca e fost, inseamna ca nu a fost niciodata prieten, iar daca e prieten - ramane asa pentru totdeauna". Adica prieteniile in Hristos se proiecteaza si se traiesc in vesnicie. Stim ce nepretuita si dulce e armonia prieteniei in Hristos aici, pe pamant. Cu cat, prietenii mei, mai minunat va fi sa ma impartasesc de voi in vesnicie?

Dar dincolo de prietenia in Hristos, ne mai pune in vedere ceva praznicul de azi: ca suntem chemati, fiecare, la sfintenie. Tu, care citesti, esti chemat sa te sfintesti. Scopul meu in lume e sa ma sfintesc. Asta cred ca e singura vocatie a firii umane. Si ce dulce-i vocatia asta pe care a pus-o Domnul in fiecare celula a noastra. E ca un dor, tanjim dupa sfintenie pentru ca doar asta ne implineste. De asta cred ca oamenii sunt nefericiti cand traiesc in afara Bisericii. Pentru ca singura vocatie reala a vietii lor e sugrumata, nu are sanse sa se implineasca (decat in Biserica).
Parca te infioara cand intelegi ce sus vrea sa te ridice Hristos, la ce te cheama. Parca as putea, cu ajutorul Domnului, sa nu omor, poate chiar sa nu mint sau sa fac milostenie... as putea sa fiu mai buna... dar chiar sa ma sfintesc? Se poate, Doamne? Asa de sus vrei sa ne ridici?
Eu nu stiu cat o sa pot, dar stim sigur ca se poate. Niste oameni inaintea nostra au putut. In fiecare zi a anului, fara nicio exceptie, sunt pomenite cateva persoane, cativa prieteni ai nostri si ai lui Hristos, care au putut - care si-au implinit vocatia. Din toate locurile si timpurile, pustnici sau casatoriti, intelectuali sau oameni simpli, ierarhi sau laici, domnitori si slugi, fosti atei, fosti desfranati, ucigasi sau oameni din parinti sfinti, saraci si bogati, de acum doua mii de ani sau din veacul trecut... Odata cu pomenirea lor, fiecare zi ne aminteste de fapt de vocatia omului si a noastra a fiecaruia; iar in atatea locuri din Scriptura, Domnul ne (re)aminteste chemarea. Iata doar cateva:

”Asadar, voi nu mai sunteti nici straini, nici locuitori vremelnici, ci sunteti impreuna cetateni cu sfintii, oameni in casa lui Dumnezeu”. (Efeseni 2 :19)

”Voua, tuturor, care sunteti prea iubiti ai lui Dumnezeu…chemati sa fiti sfinti “ (Romani 1 : 7)

”Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu , si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? Iar Templul lui Dumnezeu este sfant si asa sunteti si voi”. (1 corinteni 3:16-17)

Iar Domnul ne spune:
"Fiti sfinti, caci Sfant sunt Eu!"

Domnul va lumineze pe calea sfinteniei, iar prietenii Lui, sfintii, va fie sprijin.

Simturile intre betoane

2008-06-20T00:56:00.000-07:00

Sa fi fost dupa 5 dimineata cand am iesit pe balconul unui bloc din centru, pe la etajul 4. Bucurestiul are o mina de oras semi-parasit la ora aia. Era liniste sub cerul care se lumina si totusi ceva parea ciudat. Ca si cum simturile erau cumva sufocate. Lucrasem de noapte si cautam sa ma inviorez, da ma incerca un sentiment de captivitate.
Am inchis ochii si mi-am intrebat auzul ce simte. Din stanga se auzeau pasarele. Din departare, o sirena de Salvare (nu de Politie, am invatat sa le disting de cand le aud zilnic). Am inchis auzul si am deschis vazul: in fata, masini de diferite culori, marimi si marci parcate haotic. Pe sosea, din cand in cand, cate o masina. Mai rar un scuter. Colturi de blocuri suprapuse la stanga, acoperisuri de case la dreapta. Mi-am cascat narile si mi-a parut rau apoi - pentru ca numai aer nu era ce intra. Sa pipai nu s-a putut decat balustrada balconului -- era rece, de fier.
Si parca mai era un simt... Imi amortisera asa bine cele patru proaspat testate, ca nu mai stiam care o fi al cincelea simt. Am intrat in camera si am dat un google. Gustul, desigur! Dimineata avea gust a teava de esapament combinata cu ceva zapuseala.
Orasul e un fel de camera. Si cand stai mai mult inauntru (camerei sau al orasului) ti se atrofiaza din simturi. Cred ca e un fel de reactie de autoaparare. Decat sa tanjeasca mereu dupa miresmele, aromele, privelistile, sunetele care le-ar odihni, simturile mor incet. Ca oamenii inchisi in casa. Care la inceput se revolta, apoi se resemneaza.
Am iesit din bloc, printre betoane, laolalta cu simturile. M-am oprit in biserica. Era racoare si pace; raze de lumina, prin ferestrele deschise, magaiau chipuri de sfinti. Pe fondul unui ciripit vesel ce razbatea de afara, mi-am rugat simturile sa nu se resemneze. Si sa ma ierte.

Miercurea cu poze si fara cuvinte:)

2008-06-04T00:34:00.000-07:00

Bucuresti - 1 Iunie

2008-06-01T13:50:00.000-07:00

Un sfert de ora de asteptare in Cismigiu.
Am trait un soi de piesa de teatru groteasca -- in afara spatiului si-a timpului -- in care parca s-a gramadit toata "filosofia vremii" despre copil, familie, parinti. Pe o scena improvizata, niste copii improvizati racneau niste cantece improvizate. Un baietel cu voce sparta, imbracat strident si dat cu fixativ. O fetita rujata care dansa lasciv. Pe un panou scria "La Multi Ani - 1 Iunie" -- un spectacol trist al vietii, jucat de copii.
Am vazut copii mai mici si mai mari care mor incet, sub atenta supraveghere a parintilor si-a bunicilor. Prunci in carucioare, parcati langa boxe la maxim. Bebelusi tinuti in brate intr-o pretinsa muzica... de fapt un zgomot foarte puternic, cu basi si inalte, care mie mi-a imprastiat creierii. Parinti care topaiau (nu pot sa spun ca dansau ) si care ramaneau infipti langa scena, desi se inserase si ploua marunt. Prunci care scanceau si care primeau "momeala" ca sa mai reziste putin diverse variante de "cipsuri si cola". Familii de intelectuali (cel mai probabil) laolalta cu familii modeste "isi serbau" copiii . Unii mancau eugenii, altii hamburgeri de la McDonalds. Aproape toti fumau. Mult si nevreotic, parca. Unii isi mangaiau din cand in cand pruncii, de cele mai multe ori fara sa ii priveasca; altii ii pocneau peste cap. Scurt, repetat - daca li se parea ca e cazul. A poposit apoi in peisaj si pruncul nenascut, care era fortat inca din pantece sa se integreze...
A urmat si cliseul intalnirii idol-fani. Iar copiii au inceput sa chiuie si sa tipe, cum au vazut ei ca se face in atari situatii. Andreea Balan se voia a fi un model de urmat/admirat-- nu mi-am putut da seama daca un model al parintilor sau al copiilor. Ochii tatilor, mai cu seama, se scurgeau spre scena pe care se maimutarea, relativ despuiata. Dar si mamele fredonau, si - culmea - chiar si bunicile. Se canta despre cum stau "fetitele goale la mare". Majoritatea copiilor stiau versurile. Se ingrijisera din timp parintii pesemne, si, iata, acum se dovedea de folos.
Totul anapoda: relatia dintre parinti si copii, atmosfera haotica, fiecare detaliu al serbarii care parca fusese cu grija gandit de un regizor bolnav.
Anul asta, de Ziua Copilului, mi-a fost mila de pruncii acestui veac...

"Bucuria Invierii"

2008-05-30T14:54:00.000-07:00

Am intrat in Sala Palatului, alaturi de cateva sute de oameni, obosita si neincrezatoare ca as putea patrunde abrupt in vreo dimensiune spirituala. Am inceput prin a sprijini peretii de langa o usa, privind cu uimire spre sala gemand de oameni -- la fel de obositi ca si mine. La inceput se auzeau -- din diverse directii -- tanguiri incruntate: "e cald", "nu mai sunt locuri", "nu-i aer".
Cei care nu isi puteau descreti fruntea au plecat, restul am reusit sa ne strecuram cumva inauntru, pe o treapta sau chiar un scaun miraculos eliberat.
Apoi am inceput sa ne trezim, usor, din amorteala. O vreme le-am privit chipurile celor de langa mine, care prindeau a zambi -- chiar si asa... inghesuiti si fara aer. Pe scena poposeau coruri de psalti din Grecia. Ne-a electrizat apoi un glas sarbesc care parea ca nu vine din orasul de afara. Parca Divna Ljubojevic nu avea nimic in comun cu sala aceea comunista si searbada in care ne ingramadiseram. Nici cu praful din strada pe care il purtam inca pe sandale, nici cu claxoanele si motoarele care inca ne mai sunau in urechi (desi nu se mai auzeau de mult). S-a facut mai liniste decat parea omeneste posibil, iar slavoslovia cobora dulce din urechi catre inimi. Nu stiu de ce mi-a venit sa plang. Sau cum am uitat ca e cald si mi-e sete, cum mi-a trecut durerea de cap care imi intunecase ziua. Nu stiu de ce plangea lumea din jurul meu, mai batrani si mai tineri.
Au urmat alte rugaciuni cantate, de altii, din alte parti ale lumii ortodoxe. Am inceput apoi sa ne zambim, sa ne intalnim in priviri. Am trait, in chip minunat, ceva din comuniunea privegherii. N-am retinut chipuri, dar catre miezul noptii, in metrou, am recunoscut ochi care sclipeau. Si cu care aveam ceva in comun.

Cineva a filmat, deci iata cum a inceput, la Sala Palatului, o frumoasa priveghere (de toata.. seara:)

audio doar -- la o calitate mai buna a sunetului aici, aici sau aici

Va place si voua?

Divna Ljubojevic - Veliko Slavoslovie